Minciuna

îi stă cocoțată pe vârful limbii, în vreme ce adevărul s-a pripășit undeva mai adânc, în gât. Ca urmare, chiar când creierul îl îndeamnă să dea frâu liber adevărului, minciuna țâșnește prima, în mod natural. Gureșă și sprințară. De capul ei, cum s-ar zice. Dar nu oricum. Spune Lătruș Boașcă doar ce se așteaptă oamenii să audă de la el. În plus, cum-necum, găsește justificări pentru orice. Mai întotdeauna-i merge. Rămâne și el uimit de ceea ce sunt oamenii dispuși să creadă, doar ca să-și păstreze liniștea sau ca să nu-și bată capul. Una peste alta, îi face să se simtă bine pe toți, chiar și-n zilele proaste. Pentru o vreme, ce-i drept, dar cine are pretenția de a se simți bine într-una, fără pauză?

Așteptarea

deveni treptat a doua sa natură. Fără vreun motiv anume. Tot așteptând, i se făcu cald. Se spălă pe față cu apă rece, deschise fereastra și privi o vreme blocurile. Apoi copacii. În cele din urmă mașinile. Oamenii mai puțin, doar în treacăt. Într-un târziu i se făcu foame. Cafetiera ouase mai devreme, dar nu mai avea pâine. Se gândi câteva minute, apoi băgă la cuptor trei cartofi. Odată copți, îi unse cu unt, presără sare și îi mâncă pe-ndelete. Moțăi o oră pe canapea. Visă că stătea pe un scaun pe holul boliclinicii, cu un bon de ordine cu trei cifre în mână. Îl trezi o sonerie din vecini. I se făcu sete. Berea se terminase. Coborî la magazinul de la parter și se întoarse cu două peturi la doi litri și o pâine. Turnă bere în halbă și o sorbi cu nesaț. Se făcuse întuneric. Nimeri întrerupătorul care trebuia la a treia încercare, ca întotdeauna. I se făcu frig. Îmbrăcă un tricou cu mânecă lungă. Tot așteptând, i se făcu somn. Se culcuși pe canapea și adormi cu televizorul deschis.