Azi, marț fiind, după neistovitul calendar al zăbavnicului Serafim de Sarov firește, Putzin și-a tăiat pentru cea din urmă oară unghiile. Stătea el așa, în picioare - țeapăn ca o ulucă din Osetia, cum altfel - își strângea reverul cu mâna stângă, vezi-bine, îl mototolea cu degetele lui groase și grele, ca orice ideolog năstrușnic, și arunca priviri rele prin cea mai mică ambrazură a Kremșnitului. Mică-mică, ambrazura, atât de mică, încât nu încăpea prin dânsa decât o privire o dată și-atât. N-ajungeau deloc departe, privirile, n-aveau neam zvâc, intrau repede în vrie, una câte una, sfârleze cu fofeze, nu alta, și se pleoscăiau mintenaș de pavaj. De caldarâm, de caldarâm, mă corectează repede Erdogan, și el tot pentru ultima oară. Aferim, sultane, no problem, nu mă îmbufnez eu din atâta lucru, dă-l în mă-sa, caldarâm să fie, ca la Țarigrad.