Cine n-are, este

Nu e nimic de capul lui Aleodor Ciofleică. Da-da. N-are școală, n-are minte, n-are abilități, n-are bun-simț. Nici onoare n-are, că de unde? Scrupule, nici atât. N-are cap, n-are gât, n-are coloană vertebrală. Nici stomac n-are. Nici inimă. Nu prea aude și vede prost, chiar și de-aproape. Mirosul îi lipsește tocmai când ar fi nevoie. Trebuie să miroși lucrurile, situațiile, conjuncturile... Despre gust, ce să mai vorbim... Du-te la el acasă. Un neica-nimeni, adicătelea. Cu toate astea sau din aceste motive sau dincolo de toate, a fost întotdeauna șef. Șef de clasă, șef de grupă, șef de an. Apoi președinte. De scară, de bloc, de asociație, de județ. Dă partid. Întotdeauna ales. În cele din urmă, ministru. Aici s-a oprit. Nu-nu, nu pentru că ar fi existat vreo stavilă, ci pentru că așa a vrut el. Așa a stabilit. Aleodor Ciofleică a știut întotdeauna excepțional de bine unde să se oprească. Ce-i al lui, e-al lui. Nimic de comentat. Ceva din adâncul lui i-a șoptit neîncetat că trebuie să ai întotdeauna pe cineva dedesubt și pe cineva deasupra. Cel de dedesubt face lucrurile în locul tău. Cel de deasupra își asumă răspunderea. Da-da. Ca gâtul de la pâlnie e Aleodor Ciofleică. În plus, apendicele i-a transferat îndelunga sa experiență de organ inutil: nu te inflama și vei sta acolo liniștit mult și bine. Ca viermele-n cireașă, ca mucu-n nas, ca jegul sub unghie. Dar noi?

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.