Giulica

primi de dimineață doi lei. Un leu de la mamă și un leu de la tată. Nici unul dintre ei nu știa ce făcuse celălalt. Când ajunse la chioșc, Giulica deschise pumnul și privi bancnotele cu drag. Ar putea cumpăra doi covrigi, suficienți ca să se sature, sau doar unul, cât să nu-i mai fie foame, păstrând un leu pentru a doua zi. Până să se hotărască, Duamna Cicilica de la Chioșc adună etichetele cu prețurile și puse altele. Doi lei un covrig. Giulica răsuflă ușurată, îi întinse cei doi lei și primi covrigul. Tocmai atunci trecea pe acolo Fleicuț, care îi smulse covrigul din mână și îi dădu în schimb o scatoalcă după ceafă. Giulicăi începură să-i curgă lacrimile și mucii. Curgeau și nu se mai opreau, de se făcu o baltă uriașă pe trotuar și nu se mai apropia nimeni de chioșc. Duamna Cicilica de la Chioșc dădu din umeri, acoperi deschizătura din geam cu cartonul pe care scria "Deschid când mă întorc" și plecă acasă. 

Pozițiile

celor prezenți la summit erau substanțial diferite. Domnul Ponci se așezase pe scaunul aflat în capul mesei și se uita în telefon, la fotografiile făcute cu puțin timp înainte. Formel Țușcă stătea în picioare și se zgâia pe fereastră la doi câini îmbârligați. Sprijinit cu dosul de pervaz, Trușcu Zgîșcă se scobea în nas și făcea biluțe, pe care le lipea de peretele opus cu câte un bobârnac. Frusinel asculta în căști primul album Cannibal Corpse și bâțâia din cap. Hoituț Stârvașcu moțăia pe scaunul de lângă Domnul Ponci, cu bărbia proptită în piept. Întins pe podea, Joaquin Phoenix se întreba fără încetare cum de ajunsese acolo de pe patul de masaj al lui Jade. Chiar în mijlocul încăperii, Limpezița se trăgea de lobul urechii stângi, încercând să-i atragă atenția lui Joaquin. Bromuț Mulțumeacă își dăduse masca jos și își sufla nasul în ea. Așezat în genunchi, cu fața la peretele pe care Trușcu Zgîșcă încropea, muc cu muc, imaginea unei galaxii spiralate, Ifosel Sfîrșilă-Rapan mormăia o rugăciune. Sintagma "dă Doamne!" se repeta în exces. 

Trușcu Zgâșcă

se îndopă atât de mult la prânz, încât trupul lui umplu toată sufrageria. Până și colțurile. "Hait!", zise el când se trezi cu nasul strivit de fereastră. Nu se simțea deloc bine. Masa îi apăsa pieptul și-l împiedica să respire, ficusul îl gâdila la subsoară, televizorul îi intrase-n cur, iar canapeaua i se proptise-n ceafă. Simți în rinichiul stâng vibrația soneriei de la ușă. Se răsuci cât putu de repede până ajunse cu fața la intrarea în apartament. "Intră, e descuiat!", zise el.  Ciumpel Fleoarță deschise ușa, privi distrat în jur, apoi își șterse pantofii pe limba lui Trușcu Zgâșcă și pătrunse în faringe. Până să se dezmeticească, alunecă pe esofag și căzu în stomac. Se auzi un pleoscăit, urmat de un sfârâit, și gata, Ciumpel Fleoarță se dizolvase în sucul gastric fără să știe ce i se întâmplase. Te pui cu stomacul? Păi nu te pui. 

Imediat

ce-l auzi pe Domnul Șuie pronunțând cuvântul "moștenire", care încheia prima parte a expunerii sale despre fondul de rulment, Răgălean sări peste scaunul din față, îl înșfăcă de guler cu stânga și-i trase un cap în gură. Ochelarii Domnului Șuie săriră cât colo și aterizară în carafa cu apă aflată în fața lui Bionuț, ales prim-vicepreședinte puțin mai devreme. "Tu să nu-mi vii mie cu de-alde de-astea!", urlă Răgălean la Domnul Șuie și-l pocni zdravăn cu dreapta în obraz. Fără nicio șovăială, Bionuț sparse carafa cu apă în capul lui Răgălean, care se prăvăli numaidecât la pământ, trăgându-l după el și pe Domnul Șuie, deja inconștient. Apa împroșcă toți locatarii aflați în uscătorie, unde se ținea ședința, iar ochelarii Domnului Șuie o izbiră în frunte pe Ana Stârvașcu, fostă Ghizdoc, care făcu un icter galopant și muri pe loc. 

Limpezița

are un bărbat bețiv, un motan bătrân și niscaiva boarfe. Boarfele sunt uzate moral. Motanul e veșnic îmbufnat și mofturos. Bărbatul a chelit de tânăr. În fiecare dimineață, după ce spală vasele, Limpezița își bea în bucătărie cafeaua făcută la ibric. De această dată luă ceașca în căușul palmelor și se așeză la fereastră. Privi o vreme oamenii mișunând pe trotuare și mașinile circulând pe carosabil. Nu se oprea nicio clipă, foșgăiala. Fără veste, Limpezița așeză ceașca pe pervaz, se duse în dormitor, îndesă boarfele în valiză, încuie ușa de la intrare și plecă. Se opri la cofetăria din colț, unde comandă o savarină. Nu-i plăcu așa cum îi plăcea altădată, dar o mâncă pe toată, până la ultima firimitură. 

Fasolea cu ciolan

e preferata lui Crică Lingoare. Cu castraveți în saramură, dacă are. Dacă nu, merge și fără. Orice merge și fără, dacă n-ai, se știe. Se trezi de la șase, ca s-o gătească pe-ndelete. Altceva nici nu gătea. Îi lipsea răbdarea. Sări peste micul dejun, ca să aibă loc suficient în stomac. Termină numai bine, pe la două. Își umplu un castron mare și-l înfulecă numaidecât. De foame. Pe-al doilea îl mâncă mai pe-ndelete, cu cei doi castraveți în saramură pe care-i păstrase. Pe-al treilea îl savură îndelung, lingură cu lingură. De când divorțase, Crică Lingoare mânca fasolea cu lingura. Mânca aproape orice cu lingura, de fapt. Nu prea mai știa cum ar trebui să se poarte, așa că se abandonase total laturii practice. Puse castronul și lingura în chiuvetă, peste celelalte, și se așeză pe canapea. La televizor nimic interesant. Steaguri fluturând și pocnind ca niște bice, vorbe care se doreau înălțătoare, dar zdrăngăneau ca o găleată goală. De-astea.