n-a avut răbdare să termine liceul. Da, stătea prost cu răbdarea, Domnișoara Ana-Sâna. Și cu alegerile stătea la fel de prost, dacă nu chiar și mai și. Ca urmare, în clasa a XI-a a rămas însărcinată cu unul dintre colegi. N-a dezvăluit cu care dintre ei. Nici în ruptul capului n-a vrut să spună. Nici părinților, nici profesorilor, nici asistenților sociali. Prietenilor nici atât. De fapt, pur și simplu nu știa cine e tatăl. Nu ținuse socoteala. Deși cu socotelile nu stătea deloc prost, Domnișoara Ana-Sâna.
Atitudinea ei a fost considerată una de mare delicatețe. Drept recunoștință, a primit bani și cadouri de la Febleață, Ciclonel, Gringoare și Mituluș. Și de la Poașcă, dar mai târziu. Zgârcitul de Papacioacă s-a făcut că plouă. Sarcina a pierdut-o accidental la scurt timp, într-o magazie, dar liceul nu l-a mai reluat. Febleață a căutat-o o vreme, când într-un fel, când într-altul. Tot de socoteală era vorba. Apoi a plecat în Insulele Capului Verde și nu s-a mai auzit nimic de el. Nimic-nimic.
Încă de mică, Domnișoara Ana-Sâna se remarcase printr-o singură trăsătură de caracter: nu ducea nimic până la capăt. Nu-și propunea să facă asta, dar cum-necum, lucrurile rămâneau neterminate. Nu termina de mâncat, nu termina de băut laptele, nu termina frazele. Nici propozițiile nu le termina, iar jocurile le părăsea la jumătate, spre nemulțumirea celorlalți copii. Grădinița a întrerupt-o din cauza oreionului, dar asta n-are nici o legătură nici cu răbdarea, nici cu alegerile. Are legătură doar cu glandele salivare.
Cu cărțile, Domnișoara Ana-Sâna avea o relație specială. Citea 10-15 pagini, apoi sărea la ultimele două. Ca urmare, avea impresia că le termina, ceea ce firește că nu era adevărat. De cele mai multe ori nu pricepea nimic din ele, deși cu priceperea nu stătea nici prost nici altfel. Așa a ajuns la concluzia că literatura e o artă absconsă, pe care numai scriitorii o înțeleg. Și despre sex avea o părere neobișnuită: credea că orgasmul e un cuvânt fără acoperire în realitate, inventat de bărbați pentru a amăgi femeile.
Odată liceul abandonat și sarcina pierdută, Domnișoara Ana-Sâna s-a înscris la un curs de expunere dubitativă. De fapt mama ei a înscris-o. La curs participa și Papacioacă, dar nu s-au recunoscut. Nu i-a plăcut, așa cum nu i-au plăcut nici cursurile de fidelitate motrice, de amenajări disfuncționale și de reducționist obiectiv începute în lunile următoare. În cele din urmă, a pus capăt cursurilor și s-a gândit să-și caute de lucru. Venise vremea să se mute de la părinții ei. Domnișoara Ana-Sâna nu dorea nicidecum să se mute, dar într-o zi a găsit ușa de la intrare încuiată, iar cheia nu s-a mai potrivit.
S-a mutat la Papacioacă, pe care l-a recunoscut dintr-o dată. De fapt Papacioacă nu era Papacioacă, ci cu totul altcineva, cu douăzeci de ani mai bătrân. Pentru nici unul dintre ei acest lucru n-avea nici o importanță. Nici pentru Febleață n-avea, pentru că nu știa nimic din toate astea. Papacioacă cel fals a sfătuit-o să câștige cel puțin salariul mediu pe economie pentru a putea trăi decent. Domnișoara Ana-Sâna stătea prost cu puterea de cumpărare, așa că a fost de acord.
Se gândi că i-ar plăcea să fie avocată de succes. Sau designer celebru. Sau scafandru. Sau multe altele. Meserii frumoase și bine remunerate oriunde în lume. Domnișoara Ana-Sâna nu știa însă să facă nimic bine. Ce mai încolo și-ncoace, nu știa să facă nimic, nici bine, nici rău, nici în alt fel. Nicidecum. Într-o zi binecuvântată a renunțat să-și mai aleagă o meserie și s-a angajat la merceria din colț.
O vreme a vândut tot soiul de produse, dar ieșea mereu lipsă, așa că Papacioacă cel fals a pus-o să lustruiască nasturii și să așeze bobinele de ață pe culori. Trebuia și să rânduiască acele pe mărimi, dar în acest domeniu a dat greș. Administratorul merceriei, adică Papacioacă cel fals, o plătea prost, iar acasă îi reproșa că aduce prea puțini bani. Lui Papacioacă cel fals îi repugna să amestece serviciul cu viața privată.
Ca să pună capăt discuțiilor, Domnișoara Ana-Sâna a hotărât să se mărite cu Papacioacă. Nu cu cel fals, ci cu cel adevărat. L-a căutat și l-a găsit la piața de pește, unde vindea legume. Era singurul vânzător de legume din piața de pește, așa că afacerile-i mergeau foarte bine. Acolo, sub privirile uimite ale cartofilor rosé și ale verzelor de Bruxelles, au decis să se căsătorească în curând. Când s-a dus la părinții ei ca să ia certificatul de naștere, Domnișoara Ana-Sâna a aflat că ar fi trebuit să o cheme Ana-Zâna, dar funcționarul de la starea civilă scrisese și el cum se pricepuse.
Cei doi au planificat nunta pentru luna aprilie. În martie s-a decretat starea de urgență din cauza virusului și toate nunțile au fost amânate. "Cred că știu sigur", își spuse sieși Domnișoara Ana-Sâna, așa cum făcea de fiecare când reușea sau nu reușea un lucru. După ce pandemia a trecut, cei doi s-au dus la Starea Civilă să încheie căsătoria. Acolo se mai afla o pereche cu același scop. Purtau cu toții măști chirurgicale. La sfârșitul ceremoniei și le-au dat jos și astfel Domnișoara Ana-Sâna a descoperit că se măritase cu Febleață. Papacioacă cel adevărat se căsătorise în schimb cu o femeie frumoasă și bogată din Insulele Capului Verde. Papacioacă cel fals a rămas holtei. Oricum, din acea zi Domnișoara Ana-Sâna a devenit de domeniul trecutului. Pentru toată lumea.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu