are un singur defect: în fiecare dimineață se îndrăgostește de prima femeie văzută. Beleaua îi căzu pe cap într-o duminică jilavă, când se trezi cu un vid existențial în suflet. Și în cap. Așa, din senin. Ca să-l umple, deschise televizorul. Doamna prim-ministru i se înfățișă în toată splendoarea. Silabisea un text. Unul plin de enormități, firește, dar n-avea ce face: se îndrăgosti pe loc, fără scăpare. Nu-și putu lua gândul de la ea toată ziua. Bău multe cafele și uluitor de multe beri, mâncă ouă ochiuri și salam, dar de dragoste tot nu scăpă. Îi scrise șase scrisori înfocate, înțesate de înflorituri stilistice juvenile. Căută pe youtube toate înregistrările cu ea și le urmări până la epuizare. Apoi privi tălâmb întunericul, pe fereastră, până când îl fură somnul.
Luni, Hrișcă Înrămătorul își duse la capăt tabieturile de holtei înrăit și plecă la serviciu. Înrăma fotografii și tablouri la propriul atelier, aflat la capătul Căii Succesului. Se opri, ca de obicei, la chioșcul de ziare. Când vânzătoarea îi întinse pachetul de țigări prin deschizătura meschină, fu străfulgerat de iubire. Femeia era o bătrânică stafidită, care preluase chioșcul pentru a-și completa pensia. Hrișcă Înrămătorul se întoarse pe călcâie și plecă degrabă, fără să mai aștepte restul, pentru a nu da drumul șuvoiului de declarații care îi urcase în gât ca voma la beție.
Marți se îndrăgosti de Rosa Luxemburg, miercuri de Domnișoara Ana-Sâna, joi de o femeie care vindea ridichi și leuștean, iar vineri de soția lui Brebuț. Sâmbătă își dădu seama în cele din urmă cum mergeau treburile. Înlocui televizorul cu radioul. Pe internet, alese cu grijă site-urile. Trase jaluzelele, chiar dacă locuia la etajul șapte. Nu plecă nicăieri. Ca urmare, izbuti să traverseze sfârșitul de săptămână fără dragoste. Se simți bine. Chiar bine-bine.
Luni cumpără țigări de la un chioș la care vindea un bărbat. Parcurse traseul până la atelier pe jos, cu privirea înfiptă în asfalt. Reuși astfel să evite dragostea până aproape de prânz. La douăsprezece fix intră în încăpere o clientă. Hrișcă Înrămătorul depuse eforturi supraomenești pentru a-și stăvili iubirea. Strânse din dinți. Se ciupi până la sânge pe sub halat. Se călcă singur pe picior. Mai întâi cu vârful, apoi cu călcâiul. Pe unghia degetului mic. Torturile avură succes până la primirea avansului pentru viitoarea lucrare. În loc să numere banii, se trezi cântând. Probabil că femeii nu-i plăcea Jacques Brel. Îi smulse furioasă bancnotele din mână și ieși trântind ușa. Hrișcă Înrămătorul continuă o vreme să geamă sfâșietor refrenul de la Ne me quitte pas.
După-amiază montă un interfon la intrare, pentru a-și putea selecta clienții. Cumpără o bicicletă galbenă, cu care urma să vină la atelier. Mai luă și alte măsuri eficiente. În următoarele șase luni se îndrăgosti doar accidental, dar eforturile de a rezista îl slăbiră peste măsură. Tenul îi viră spre cenușiu, iar dorința de viață atinse cote minime. Atunci o întâlni pe Amélie. Ei îi plăcea Jacques Brel. În cele trei zile petrecute împreună, Hrișcă Înrămătorul nu se mai îndrăgosti de altă femeie, deși văzu destule. Ea trebuia însă să se întoarcă în Belgia, așa că plecă, urmând să revină cât mai repede, pentru a se căsători.
Starea de urgență le zădărnici planul. Amélie rămase blocată în Belgia. Hrișcă Înrămătorul se izolă în atelier. La început vorbiră mult la telefon. Apoi mai puțin. Mai rar. În cele din urmă deloc. Cum nu mai primea comenzi, se apucă să meșterească o ramă pentru sine însuși. Chiar sfrijit fiind de fel, trupul lui avea totuși un oarecare profil. Făcu așadar o ramă mai înaltă. Sau mai adâncă, depinde cum privești lucurile. Meșteri îndelung la ea, până atinse perfecțiunea. Când o termină, realiză că aducea a sicriu. Care va să zică ramele sunt sicriele picturilor. Își luă obiceiul de a dormi în ea. Se privea uneori, seara, cum stătea cuminte în ramă. Începu să se creadă o capodoperă. Dragostea rămase acolo, în afara ramei.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu