Sănătatea

nu fusese niciodată o preocupare pentru Ciclonel. Numai că-l mâncase-n cur într-o zi și-i mărturisise lui Mituluș că-l cam supăra un genunchi. Uneori și ceva mai sus.
- Du-te mă și fă-ți analizele, că ai văzut ce-a pățit Poașcă, îi spuse Mituluș.
Poașcă murise. Joi era sănătos, doar băuseră împreună o damigeană de țuică, vineri îi cărase câțiva pumni în cap nevesti-sii, deci era bine, normal, iar sâmbătă gata, dăduse colțul. Cică făcuse combustie celebră, la cap. Cel puțin așa le spusese femeia.
- Ce-a pățit? întrebă Ciclonel.
- Păi a murit! Ce, ești tâmpit, ai uitat? Doar fuseși la parastas.
- Așa, și? Dacă-și făcea analizele nu mai murea?
- Ba da, dar afla mai de mult că-i bolnav.
- Și dacă afla nu mai murea?
- Ba murea, dar mai târziu.
- Mai pe seară?
- După câțiva ani.
- De unde știi?
- Presupun.
- Presupui și când o să mori tu?
- Nu! Cât mai târziu, oricum.
- Ai putea să mori și-acum.
- Aș putea, dar nu vreau.
- E suficient să nu vrei, zici?
- Poate că da.
- Nici Poașcă n-a vrut. Mi-a spus mie.
- Și mie.
- Păi vezi?
- Ce să văd?
- N-a vrut să moară, dar tot a murit.
- Toți murim.
- Toți, mai puțin tu, că nu vrei.
- Vreau, nu vreau, tot o să mor.
- Te contrazici. Mai devreme ziceai altceva.
- Nu ziceam deloc altceva. O să mor într-o bună zi, dar nu prea curând, că mă-ngrijesc.
Ciclonel nu mai zise nimic. Doar privi țigara din colțul gurii și paharul pe care-l ținea Mituluș în mâna dreaptă.
- În plus, e gratis! 

A doua zi, Ciclonel se duse la analize, pentru că avea încredere în Mituluș. Se cunoșteau de copii. N-au fost gratis. Doctorul răsfoi o vreme teancul de hârtii, în tăcere, apoi începu să turuie de parcă îi schimbase cineva bateriile. La început Ciclonel se sperie de câte auzi, dar de la un moment dat nu mai putu urmări șuvoiul de cuvinte. La sfârșit zise răspicat "Să trăiți", plăti și dădu să plece.

- Cicatricea aia de pe frunte o aveți de mult, nu? întrebă doctorul.
- De copil.
- Cred c-a fost puternică, lovitura!
- Mda. Ne plăcea să ne batem cu bulgări de zăpadă.
- Nu se face un asemenea semn de la un bulgăre.
- Nu! Cum spuneam, ne plăcea să ne batem cu bulgări de zăpadă. Când a venit primăvara, zăpada s-a topit.
- Și?
- Și nu ne-am putut opri. Am continuat să ne batem, dar cu pietre.
Ciclonel n-avea țintă, dar Mituluș și Poașcă da. Maică-sa îl îngrijise cum se pricepuse. Chiar îi dăduse de câteva ori fidea cu lapte. Dulce. Mai că n-ar fi vrut să se mai ridice din pat, să stea așa, acolo, să-l mângâie maică-sa pe frunte și să-i dea fidea cu lapte. Nu durase. De-atunci rămânea câteodată cu privirea fixă. Mai ales când săpa șanțurile pentru fundații și dădea de pietriș.
- La neurolog ați fost? întrebă doctorul.
- Nu, dar am să mă duc, răspunse Ciclonel și plecă.

După vreo două zile se întâlni din nou cu Mituluș. Alt prieten n-avea, iar maică-sa aștepta într-un azil să moară.
- Eh, cum fuse? întrebă Mituluș.
- Ce-aveți mă toți de vorbiți numai în întrebări?
- Care toți?
- Tu și doctorul!
- Și ce ți-a zis?
- N-are importanță. Nu-l cred.
- Cum adică? Păi e doctor.
- Și ce dacă-i doctor? E un străin. Ce, îl cunosc eu de undeva? Cum să cred ce spune un străin? Eu știu ce scriseseră ăia pe hârtii? Sau dacă ce mi-a spus el e adevărat? Dacă era adevărat vorbea să-nțeleg și eu. Ăștia cu cuvinte complicate au ceva de ascuns.
- Păi e specialist. Dacă nici pe el nu-l crezi, atunci pe cine?
- Pe poștaș. Ăla îmi aduce mereu pensia, nu m-a mințit niciodată.
- Aia-i treaba lui.
- O fi, dar ar putea să nu mi-o aducă și să spună că mi-a adus-o. Oricum nu țin minte.
Făcu o pauză, cât să-și aprindă o țigară, și continuă:
- Nu ăștia ne țin, mă, pe noi în viață!
- Nu?
- Nu. Uite astea ne țin, răspunse Ciclonel, arătând palmele crăpate.
Mituluș umplu din nou paharele.
- Știi că de mâine trebuie să porți mască?
- De ce să port mască?
- Păi, cică-i pademie.
- O fi. Ce-i aia?
- O gripă nasoală, de mor oamenii pe capete.
- Aha!
- O să porți mască?
- O să port, dacă zici tu.
- Nu zic, doar ți-am spus.
- E vreo problemă dacă nu port?
- Nu e! Uite colea mască, puneți-o! Îți place?
- Nu!
- Atunci n-o purta! Ce, d-aia a murit ăia în '89, să ne oblige acum ăștia una și alta?
- Nu! Știi doar că tata a murit atunci, la Unirii sau la Universitate, nu prea știu. Nu-i plăceau măștile.
- Știu! În pizda mamii lor de jigodii!

 

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.