cuibărit în carnea cartofului nu-i produse nici o impresie lui Gringoare. Se zgâi la el până ce foamea gâtui curiozitatea, apoi puse cartoful cu pricina pe colțul bufetului și continuă să-i taie cubulețe pe ceilalți. Când isprăvi, îi răsfiră în tavă. Doamne, cum miroseau. I-ar fi mâncat așa cruzi, dacă i-ar fi permis stomacul. Scutură deasupra ultimele fire de cimbru din pliculețul pescuit din spatele aragazului și împinse tava în cuptorul încins. Sare n-avea. Îi țiuiau urechile de foame. Nu putea ieși la două noaptea, în stare de urgență, să cumpere ceva de mâncare. Nici dacă ar fi avut cu ce.
Ca să-și ocupe jumătatea de oră de așteptat, Gringoare cotrobăi prin sertare, după ceva comestibil. Dibui un pliculeț de ketchup și o napolitană. Sticla de rom care-i făcu inima să tresară era plină cu diluant. Rămăseseră douăzeci de minute de așteptat. Mică, bucătăria. Mică rău. Destupă sticla și inspiră profund. Înainte să plece la oraș, iubea primăvara. Natura care prindea viață. Înfloreau până și ostrețele privatei din fundul curții. Vara înverzeau, iar toamna le cădeau frunzele. Le și folosea, frunzele, copil fiind, când intra în privată. I se păreau mari pe vremea aia. Când s-a întors însă, adult, nu i s-au mai părut mari, frunzele.
Gringoare trase din nou în piept. Mihai Viteazu călare pe cal. Călare pe calul călare. Nu se ducea nicăieri, Mihăiță, doar arăta în zare, așa, într-o doară, cu brațul de bronz încleștat pe bardă. Când sună soneria de la ușă, voievodul își căuta țigările sub pieptarul de tablă cu mâna liberă. Bucătăria era plină de fum. Gringoare închise cuptorul și se duse la ușă. Vecina de deasupra. Așa se prezentă ea, pentru că de cunoscut n-o cunoștea. O alarmase fumul. Purta un capot cu crizanteme și părea năucită de viață. O invită înăuntru cu gesturi aproape largi.
Ajunsă în bucătărie, vecina de deasupra ochi imediat jumătatea de cartof. Știu, vecinele, unde să se uite. Nimic nu le scapă. "Iaca un ciob de sticlă", explică Gringoare. Apoi îi povesti femeii că în cătunul lui găsise în cartofi nasturi de metal, gloanțe, chiar și dintele unui maior, dar niciodată cioburi. Se purtaseră pe-acolo lupte în toamna lui '44. Vecina tot făcea poze cu telefonul. I se descheiase capotul, dar nici că-i păsa. Gringoare trase din nou pe nas din sticlă. Bunicu-său scoase din buzunar o caramea și i-o întinse, așa cum făcea mereu. Tare ca piatra, carameaua, și dulce până la leșin.
În nici două ore, pozele apărură pe facebook. La timp pentru a prinde știrile de dimineață de la televizor. Gringoare n-avea televizor, dar avea smartfone, ca toată lumea. După amiază sună Julia Roberts să-l întrebe cât cere pe diamant. Gringoare ceru cât îi trebuia. Ea răspunse "OK", fără să ezite. Știe nu știe engleză, oricine înțelege o asemenea confirmare. Numai că Julia Roberts dorea diamantul cu cartof cu tot. Iar Gringoare mâncase cartoful ca mic dejun.
Era miercuri. Dezbrăcă tricoul de marți, îl îmbrăcă pe cel de luni și plecă să se lămurească. Primul bijutier, de la magazinul din Mall, îi spuse că-i dă cinci lei pe ciob. Țăran-țăran, dar Gringoare știa că întotdeauna ai nevoie de o a doua părere. Următorul bijutier îi oferi două sute de lei, pentru că se caută, chipurile, lucruri de la bâlciurile de altă dată. Al treilea își chemă patronul, care îi oferi nici mai mult nici mai puțin decât zece euro. Gringoare îl vându pe loc. După câteva săptămâni, vecina de deasupra îi spuse că Julia Roberts cumpărase un diamant din România cu un milion de dolari. Cu tot cu cartoful în care fusese găsit. Văzuse ea la știri. "I l-aș fi dat și cu cinci sute de mii", îi răspunse Gringoare.
Gringoare trase din nou în piept. Mihai Viteazu călare pe cal. Călare pe calul călare. Nu se ducea nicăieri, Mihăiță, doar arăta în zare, așa, într-o doară, cu brațul de bronz încleștat pe bardă. Când sună soneria de la ușă, voievodul își căuta țigările sub pieptarul de tablă cu mâna liberă. Bucătăria era plină de fum. Gringoare închise cuptorul și se duse la ușă. Vecina de deasupra. Așa se prezentă ea, pentru că de cunoscut n-o cunoștea. O alarmase fumul. Purta un capot cu crizanteme și părea năucită de viață. O invită înăuntru cu gesturi aproape largi.
Ajunsă în bucătărie, vecina de deasupra ochi imediat jumătatea de cartof. Știu, vecinele, unde să se uite. Nimic nu le scapă. "Iaca un ciob de sticlă", explică Gringoare. Apoi îi povesti femeii că în cătunul lui găsise în cartofi nasturi de metal, gloanțe, chiar și dintele unui maior, dar niciodată cioburi. Se purtaseră pe-acolo lupte în toamna lui '44. Vecina tot făcea poze cu telefonul. I se descheiase capotul, dar nici că-i păsa. Gringoare trase din nou pe nas din sticlă. Bunicu-său scoase din buzunar o caramea și i-o întinse, așa cum făcea mereu. Tare ca piatra, carameaua, și dulce până la leșin.
În nici două ore, pozele apărură pe facebook. La timp pentru a prinde știrile de dimineață de la televizor. Gringoare n-avea televizor, dar avea smartfone, ca toată lumea. După amiază sună Julia Roberts să-l întrebe cât cere pe diamant. Gringoare ceru cât îi trebuia. Ea răspunse "OK", fără să ezite. Știe nu știe engleză, oricine înțelege o asemenea confirmare. Numai că Julia Roberts dorea diamantul cu cartof cu tot. Iar Gringoare mâncase cartoful ca mic dejun.
Era miercuri. Dezbrăcă tricoul de marți, îl îmbrăcă pe cel de luni și plecă să se lămurească. Primul bijutier, de la magazinul din Mall, îi spuse că-i dă cinci lei pe ciob. Țăran-țăran, dar Gringoare știa că întotdeauna ai nevoie de o a doua părere. Următorul bijutier îi oferi două sute de lei, pentru că se caută, chipurile, lucruri de la bâlciurile de altă dată. Al treilea își chemă patronul, care îi oferi nici mai mult nici mai puțin decât zece euro. Gringoare îl vându pe loc. După câteva săptămâni, vecina de deasupra îi spuse că Julia Roberts cumpărase un diamant din România cu un milion de dolari. Cu tot cu cartoful în care fusese găsit. Văzuse ea la știri. "I l-aș fi dat și cu cinci sute de mii", îi răspunse Gringoare.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu