sunt prieteni de-o viață. Prieteni la cataramă, nu așa. Nedespărțiți. Și vecini pe deasupra. Apropiați. Locuiesc într-un duplex moștenit de la Dumnezeu știe cine. Sunt și cumnați. S-au însurat cu două surori din Calafat, care nu se suportă una pe alta, pentru că seamănă atât de mult, încât fiecare o acuză pe cealaltă că ar fi copia ei. Mai sunt și copreședinți ai Asociației Jocurilor fără Câștigător. N-au reușit încă să găsească un astfel de joc, dar asta nu i-a descurajat. Pe deasupra, sunt colecționari, microbiști, intelectuali, credincioși și mitomani. Din fiecare câte puțin, așadar specialiști. Aici se termină lucrurile pe care le au în comun.
Lui Pielușcă îi lipsesc mirosul și gustul. Nu le-a pierdut, nici vorbă. Nici din cauza virusului, nici cine știe cum altfel. Pur și simplu nu le-a avut niciodată. Așa cum n-a avut nici vedere, auz și pipăit. Așa a fost el mereu, fără simțuri. Nesimțitor. Chiar dacă nu-i pasă ce mănâncă, îi place să scufunde mâna în ciorba care fierbe pe aragaz, să pescuiască bucățile de carne și să le înghită fulgerător, fără să le mestece. Poate să facă același lucru cu fleicile de pe grătar, cu gogoșile din tigaie sau cu ciupercile din cuptor. Poate, și o și face. Nu s-a putut stabili cu exactitate cum de izbutește. Păciuiescu de la Scara Ce a lansat teoria conform căreia ar fi o abilitate specifică oamenilor născuți în această arie geografică, dar nu l-a luat nimeni în seamă. Mama copilului Pielușcă se străduia să-i transmită cumva că nu observă ghidușia, ca să-i dea satisfacție. Mai târziu, această sarcină din cale-afară de dificilă a fost preluată de soția lui.
Scrobici posedă toate simțurile obișnuite, în schimb reușește să se strecoare într-o încăpere fără să remarce cineva. Îi calcă pe picioare și tot nu remarcă. Le dă scatoalce. Bobârnace. Îi buzunărește. Nimic. Ca școlar, ieșea din clasă oricând dorea. De la serviciu pleacă fără probleme. Paznicii privesc prin el. Cei de la oraș zidurile, cei de la țară cerul. Și de la ședințe pleacă. Nesimțit. În timpul spectacolelor de la filarmonică, la care merge întotdeauna însoțit de Pielușcă, râgâie și trage rafale de vânturi. Nici o observație măcar. Doar de ochii nevestei nu scapă. Îl vede aia și când se scarpină la prohab. Când ascunde banii. Când se masturbează în baie.
Într-o bună zi, Pielușcă și Scrobici plecară la plimbare. Cât vedeai cu ochii nici țipenie de om. Cât vedea Scrobici cu ochii, vezi bine. Pustiu. Doar unul dintre ei purta mască. La anchetă, nu s-a putut stabili care, în ciuda strădaniilor organelor abilitate. Mergeau agale pe trotuar, braț la braț, când, de nicăieri, apărură polițiștii. Unul dintre ei era Ambrozel Bulache. Celălalt, scund și mofluz, își trosnea degetele. I-au legitimat și i-au amendat. Tudor Vladimirescu urmărea cu interes scena de pe piedestalul lui. Ca să rezolve cu polițiștii, Scrobici îi dăduse drumul brațului prietenului său. Pielușcă, speriat, nepricepând ce se întâmplă, începu să miște dezordonat, dar cu vigoare, mâinile și picioarele. Ca o marionetă cu sforile încurcate. La un moment dat, pumnul lui drept nimeri nasul polițistului scund și mofluz. Ambrozel Bulache îi duse pe cei doi la secție. Tudor Vladimirescu refuză să depună mărturie.
Zvonul se răspândi imediat în cartier, ca mirosul de mici de Ziua Muncii. Oamenii ieșiră în stradă. Unii purtau în piept ecusoane cu "Je suis Pielushca și Scrobitch". Poate că așa și era. Poate că așa și era. Demonstrațiile se sfârșiră miercuri, după ce polițistul scund și mofluz muri de septicemie în avionul care-l transporta la Viena. Pielușcă și Scrobici ajunseră la închisoare cu viteza gândului. Se poate și așa. Repartizat la bucătărie, Pielușcă pescuiește în continuare bucățile de carne din ciorba clocotindă. Scrobici iese când vrea, să cumpere una-alta. Fără mască. Nevestele au divorțat și s-au căsătorit cu doi frați din Vaslui. Unul e parlamentar și desface capacele sticlelor de bere cu pleopele, iar celălalt vinde primăriilor oameni de zăpadă la mâna a doua.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Scrobici posedă toate simțurile obișnuite, în schimb reușește să se strecoare într-o încăpere fără să remarce cineva. Îi calcă pe picioare și tot nu remarcă. Le dă scatoalce. Bobârnace. Îi buzunărește. Nimic. Ca școlar, ieșea din clasă oricând dorea. De la serviciu pleacă fără probleme. Paznicii privesc prin el. Cei de la oraș zidurile, cei de la țară cerul. Și de la ședințe pleacă. Nesimțit. În timpul spectacolelor de la filarmonică, la care merge întotdeauna însoțit de Pielușcă, râgâie și trage rafale de vânturi. Nici o observație măcar. Doar de ochii nevestei nu scapă. Îl vede aia și când se scarpină la prohab. Când ascunde banii. Când se masturbează în baie.
Într-o bună zi, Pielușcă și Scrobici plecară la plimbare. Cât vedeai cu ochii nici țipenie de om. Cât vedea Scrobici cu ochii, vezi bine. Pustiu. Doar unul dintre ei purta mască. La anchetă, nu s-a putut stabili care, în ciuda strădaniilor organelor abilitate. Mergeau agale pe trotuar, braț la braț, când, de nicăieri, apărură polițiștii. Unul dintre ei era Ambrozel Bulache. Celălalt, scund și mofluz, își trosnea degetele. I-au legitimat și i-au amendat. Tudor Vladimirescu urmărea cu interes scena de pe piedestalul lui. Ca să rezolve cu polițiștii, Scrobici îi dăduse drumul brațului prietenului său. Pielușcă, speriat, nepricepând ce se întâmplă, începu să miște dezordonat, dar cu vigoare, mâinile și picioarele. Ca o marionetă cu sforile încurcate. La un moment dat, pumnul lui drept nimeri nasul polițistului scund și mofluz. Ambrozel Bulache îi duse pe cei doi la secție. Tudor Vladimirescu refuză să depună mărturie.
Zvonul se răspândi imediat în cartier, ca mirosul de mici de Ziua Muncii. Oamenii ieșiră în stradă. Unii purtau în piept ecusoane cu "Je suis Pielushca și Scrobitch". Poate că așa și era. Poate că așa și era. Demonstrațiile se sfârșiră miercuri, după ce polițistul scund și mofluz muri de septicemie în avionul care-l transporta la Viena. Pielușcă și Scrobici ajunseră la închisoare cu viteza gândului. Se poate și așa. Repartizat la bucătărie, Pielușcă pescuiește în continuare bucățile de carne din ciorba clocotindă. Scrobici iese când vrea, să cumpere una-alta. Fără mască. Nevestele au divorțat și s-au căsătorit cu doi frați din Vaslui. Unul e parlamentar și desface capacele sticlelor de bere cu pleopele, iar celălalt vinde primăriilor oameni de zăpadă la mâna a doua.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu