Trinel Hopulete zis Cap-de-Bombă

are două creiere: creierul-pentru-serviciu și creierul-pentru-acasă. Amândouă înghesuite în aceeași țeastă. Cum iese pe ușa Institutului de Proiectat Ace, creierul-pentru-serviciu se și decuplează și intră în funcțiune creierul-pentru-acasă. Clic. Se și aude clicul, ca atunci când pornește liftul. Paznicul s-a obișnuit cu zgomotul, nu mai tresare în somn, ca la început. Zilele lui Trinel Hopulete sunt riguros împărțite în trei: opt ore lucrează, opt ore face alte lucruri și opt ore doarme. Sforăie ca un porc cu sinuzită, dar el nu știe asta, pentru că locuiește singur. Prieteni n-are. Nici vecini. Animal de companie nici atât. Părinții își trăiesc ultimii ani într-un sat hăt departe, la capătul țării. Ce face el la sfârșit de săptămână, în zilele naționale și în concediu n-a aflat nimeni. 

Programul ăsta de viață l-a adoptat imediat după divorț. Cu câteva luni înainte ca Analena să-l părăsească, lui Trinel Hopulete i se încredințase un proiect important, care-i solicita la maxim pregătirea profesională: un ac de cusut destinat consolidării blocurilor cu bulină roșie. Revoluționar, cum ar veni. Lucrarea scosese la iveală o mulțime de probleme, cu mult mai numeroase decât soluțiile de care era capabil. Ba acul se dovedea prea lung pentru a putea fi manevrat pe aleile dintre blocuri, ba era prea gros pentru a străpunge grinzile, ba deschiderea găurii nu permitea trecerea unui fir cu diametrul adecvat și tot așa. Toate dificultățile le lua cu el acasă, în singurul lui creier, astfel că de-abia dacă mai mânca, se ciorovăia din nimic cu soția, iar coșmarurile nu-i dădeau pace. Visa că-l convoca Ferdinand Întregitorul să-l certe. Regina Maria îl mustra doar din priviri. Când îi veni ideea de a cumpăra un al doilea creier, Analena îl părăsise deja de-o săptămână, iar proiectul ajunsese în sarcina unui coleg.

Trecuseră doi ani de atunci, iar viața lui Trinel Hopulete se deplasa liniar și uniform, ca un tramvai. În septembrie se alese cu o primă substanțială. Răsplată pentru conștiinciozitate și seriozitate. Nu apucă să se bucure prea mult, pentru că odată depășită ușa de la ieșire, creierul-pentru-serviciu se decuplă. Clic. Nu ningea, nu era nici prea frig, nici prea cald, de nici un fel. Se opri la supermarket, apoi se duse acasă. Puse tăvița cu lasagne bolognese pe platanul cuptorului cu microunde, închise ușa, setă timpul și apăsă pe butonul de pornire. Cuptorul bubui. Nici prea tare, nici prea încet, ca orice produs modest, lipsit de ambiții.  

A doua zi, Trinel Hopulete trebui să cheme un instalator ca să-i repare bateria de la duș, care curgea pe toate părțile. Apoi se blocă broasca ușii de la intrare. Creierul-pentru-acasă începea să fie deranjat de toate evenimentele astea. La serviciu în schimb, lucrurile mergeau șnur. Fu avansat șef de compartiment, cu mărirea de salariu aferentă. După-amiază descoperi în bucătărie un șoarece. Făcu țăndări patru farfurii și două căni și deșchiolă două sertare până reuși să-l prindă. Strivi animalul cu călcâiul până se imprimă în gresie. Peste noapte visă o găină decapitată, zbătându-se în living, pe covorul de Angora moștenit de la maică-sa.

În decembrie, directorul îi înapoie proiectul acului de cusut destinat consolidării blocurilor cu bulină roșie, pe care colegul său nu reușise să-l ducă la bun sfârșit. Acasă se strică mai întâi televizorul, apoi frigiderul. Televizorul era vechi, dar frigiderului de-abia îi expirase de o lună garanția. I-o spusese chiar el, înainte să se dezghețe. Trinel Hopulete începu să facă plimbări lungi în fiecare seară, ca să-și domolească nervii. Ar fi spart niscaiva lămpi din iluminatul public, dar curajul nu se număra printre puținele sale calități. Se mulțumi să smulgă ștergătoare de Mercedesuri. Creierul-pentru-acasă ura Mercedesurile. 

În ianuarie, Trinel Hopulete încheie proiectul cu succes, ceea ce-i atrase aprecierea conducerii. Își cumpără un papagal Jako, care știa 38 de cuvinte în patru limbi moderne. Îl boteză Brad Pitt. Un comentariu fără perdea îi atrase suspendarea contului de facebook. Se înfundă canalizarea. Institutul primi trei comenzi pentru acul de cusut inventat de el, de la primăriile din Vaslui, Roșiorii de Vede și Podgorița. Îl găsi pe Brad Pitt mort în cadă. Scăpase uscătorul de păr în apă în timp ce-și aranjaza freza. Secția de ace de gămălie intră în subordinea lui, iar angajații începură să i se adreseze cu "Domnule Hopulete". Nu-i mai zicea nimeni Cap-de-Bombă, ca înainte.

Starea de urgență impuse lucrul de acasă. Bucuria lui Trinel Hopulete luă sfârșit când realiză că nu mai izbutea să-și cupleze creierul-pentru-serviciu. Se defectă centrala termică. Cineva îi sparse cu pietre toate ferestrele dinspre stradă. Brevetul de inovație pentru acul lui de cusut câștigă mai multe premii internaționale. Primi vestea indiferent, mai ales că dihorul care îi urmase lui Brad Pitt murise sufocat, cu capul înțepenit în gâtul unui bidon de plastic. Nici n-apucase să-i pună un nume. Cum nici un Mercedes din cartier nu mai avea ștergătoare, plimbările nocturne se prelungiră până spre dimineață. 

Într-o zi alunecă în baie și-și sparse doi dinți din față de marginea chiuvetei. Bateria îl privi disprețuitor și-l scuipă între ochi. Tot nemțească era și bateria, de fel din Hemer însă. Trinel Hopulete începu să bea și să viseze că scria un roman care nu se mai termina. Institutul de Proiectat Ace săltă 245 de locuri într-un clasament regional. Trinel Hopulete fu solicitat să participe on-line la un interviu de angajare la Massachusetts Institute of Technology. Cum peste noapte nu reușise să găsească un Mercedes decât în celălalt capăt al orașului, nu izbuti să se trezească la timp pentru interviu. Îl visă în schimb pe Brad Pitt. 

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.