Nimeni

nu i-a fost alături când i-a murit mama. S-a descurcat cum a putut, de unul singur. De unul singur a înfruntat și concedierea, chiar dacă nedreptatea era strigătoare la cer. "O fi făcut el ceva", gândiseră colegii și-și văzuseră de-ale lor. Două-trei luni nu-și căută serviciu, dar cum administratorul nu-l păsui cu întreținerea, iar facturile se cereau plătite, începu să lucreze de acasă. Orice, numai să nu întâlnească alți oameni. I se făcuse lehamite. Trecuse vremea când credea că fiecare are datoria de a ajunge la o înțelegere cu sine și cu ceilalți. De vreme ce lumea nu-l băga în seamă, nici el n-avea să mai bage în seamă lumea. Câștiga bine, atunci când avea chef de muncă. Suficient. Lucra, citea, gătea, câteodată cădea pe gânduri și cam atât. Aștepta să se întâmple ceva, dar nu știa ce.

După instaurarea stării de urgență, mulți adoptară modul lui de viață. Suficient de mulți încât să nu mai apară ca un ciudat în ochii celorlalți. Nu mai avu nevoie de justificări pentru a putea refuza întâlnirile. La telefon vorbea doar cât era nevoie. Foarte puțin era nevoie. Îi plăcea singurătatea, dar nu izolarea în creierii munților, de pildă. Natura era un decor pentru el, nu un mediu de viață. Aparținuse dintotdeauna orașului. Îi plăceau zgomotele lui, zdrăngănitul tramvaielor, claxoanele, vuietul confuz al străzii. De mai multe ori pe zi își așeza un scaun în fața ferestrei și privea trecătorii. De la etajul zece le vedea traiectoriile și gesturile, dar nu și expresiile. Nu le-auzea vocile. Cum nu se putea mai bine.

Odată cu restricțiile, intensitatea traficului scăzu simțitor. Nu se mai formau cozi de mașini la intersecții, iar trotuarele nu mai erau aglomerate. În schimb, dorința lui de a face o plimbare creștea cu fiecare zi. O chemare vagă la început, tot mai puternică apoi. Se visă parcurgând drumul până la patiseria din colț. De șapte ori la rând. În a opta dimineață se duse direct la fereastră, chiar înainte de a se spăla pe dinți. În stradă, să tot fi fost douăzeci-treizeci de pietoni. Patru mașini oprite de culoarea roșie a semaforului. Încercă să mediteze asupra paradoxului bărbierului din sat care îi bărbierește pe toți cei ce nu se bărbieresc singuri, despre care citise în seara anterioară. Nu se putu concentra.

Termină salata de ardei copți rămasă într-o farfurie, în bucătărie. Apoi se îmbrăcă, se încălță și ieși din apartament. Coborî cu liftul, traversă holul, deschise ușa și străbătu aleea care se sfârșea în trotuar. Nici țipenie de om. Întoarse capul într-o parte și-n alta. Nimeni-nimeni. Plecă spre patiserie. Nu făcuse mai mult de doi-trei pași când simți o lovitură în umărul stâng. "Hei, uită-te pe unde mergi, idiotule!" O voce de bărbat. De văzut, nu văzu pe nimeni. Mai făcu trei-patru pași. Se simți împins, cât pe-aci să cadă. "E beat dragă, lasă-l în pace!" răzbătu un glas de femeie din direcția din care venise și impulsul. Se trase spre gardul viu care separa trotuarul de spațiul verde din fața blocului.

Rămase acolo ceva vreme, poate douăzeci de minute. Din când în când se scurgeau pe lângă el voci care dialogau. Se apropiau, ajungeau în dreptul lui, apoi se îndepărtau. Pe unele dintre ele le recunoscu. Vreo două îl salutară și le răspunse. Mașinile circulau și ele, dar fără să aibă pe cineva la volan. Respectau totuși semnele de circulație. Parcau regulamentar. Mai cobora câte un geam, se mai deschidea câte o ușă... Decise să se întoarcă în apartament. Se strecură prin gardul viu, traversă spațiul verde și intră în bloc. Bătăile inimii se mai domoliseră, dar nu îndeajuns.

Ajuns acasă, se repezi din nou la fereastră, Oamenii își vedeau de-ale lor, acolo, jos. Coborî din nou, pe scări de astă dată. Trotuarele pustii, mașinile fără șoferi sau pasageri. Zăbovi pe o bancă până spre seară, prefăcându-se că citește din cartea pe care o purta întotdeauna în buzunar. Panica se subție încet-încet, până când dispăru cu totul. Urcă tot pe scări. În timp ce se dezbrăca de pardesiu, se privi o clipă în ochi în oglinda cuierului. Bău o bere, ascultă puțin Swallow the Sun și se duse la culcare. Dormi bine și se trezi mulțumit.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.