Înțelegere și compasiune

este tot ce-așteaptă Ciumpel Fleoarță de la ceilalți. Are el așa, o pornire, cum s-ar zice. Se destăinuie oricui se nimerește și pândește reacția. Interpretează niște semne doar de el știute. Cel puțin așa crede. Nimeni nu reușește să scape. Nici Crică Lingoare n-a reușit. S-au întâlnit la supermarket, la raionul de cereale. Vineri seara, lume ca la Metallica. Cum-necum, Ciumpel Fleoarță îl găsi în marea aia de oameni. Iar Crică Lingoare n-avu altceva mai bun de făcut decât să-l întrebe ce mai face. A fost de-ajuns. 

- Eh, ce să zic! Nu mai fac nimic! răspunse Ciumpel Fleoarță mișcând abătut din cap. Știi că nu-mi place să mă plâng, dar nu pot să zic că bine! Miluța zace de ieri, nu știu ce-o fi având. Cred că-i de la vaccin! Lucrează într-un domeniu de-ăsta cheie și au vaccinat-o ieri. Dacă m-ajută Dumnezeu, o scăpa, deși... Nici nu mă clintesc de lângă ea. Zi și noapte. Acum sunt pe fugă, m-am repezit doar ca să iau una alta să-i fac o supă. O supă face bine întotdeauna. E ca un pansament.

Miluța, nevastă-sa, e ajutor de gestionar la Fabrica de Bolduri, fosta Fabrică de Mașini de Cusut Vornicul Boldur. Făcuse o indigestie în seara precedentă, de la o pastramă prea grasă. Așa-i plăcea ei, mai grasă. Firește, ea o gătise, la tigaie. Ciumpel Fleoarță nici nu știa de unde se deschide aragazul. Mai punea vara de câte-un grătar, mai deschidea câte-un borcan, în rest nimic. Nici vorbă de supă. 

- Îmi pare rău să aud asta! îi răspunse Crică Lingoare și făcu o față lungă. Era modalitatea lui de a sugera implicarea. Prindea, la cei care nu-l cunoșteau prea bine. Între timp, se gândea că uitase să bage berea în frigider și o va găsi caldă la întoarcere. Cui îi place berea caldă?
- A, și asta-i doar cireașa de pe tort! continuă Ciumpel Fleoarță. Soacră-mea a făcut covid și trebuie să trec în fiecare zi pe la ea, că știi că-i văduvă și pretențioasă. Du-i una, du-i alta, deh, ca la oamenii bătrâni și bolnavi. Mi-a scos sufletul!

În august se împlineau șapte ani de când n-o mai văzuse pe soacră-sa. Îl dăduse afară după ce-i ceruse să treacă apartamentul pe numele lui, ca să nu se mai judece cu cumnată-su după moartea ei. Na, de la 60 încolo te-aștepți oricând. Socră-su murise la 58, de inimă.

- N-ai ce face, trebuie să ai grijă de ea! confirmă Crică Lingoare, în timp ce cântărea în minte posibilitatea de-a cumpăra altă bere, de la frigider, dacă tot ajunsese la supermarket. Pe cea uitată pe masă o putea pune la răcit, pentru mai târziu. Asta la doză se răcește repede.

- De copiii, ce să mai zic! adăugă Ciumpel Fleoarță. Știi cum se spune: cine are, să-i trăiască, cine nu, să nu-și dorească! Pe-ăla mare era cât pe-aci să-l exmatriculeze. Un golan. Nu-ți spun cât a trebuit să insist pe lângă directoare. Nu și nu, că să nu-l mai vadă! Noroc că am fost coleg de facultate cu ea.

Fiul cel mare era clasa a III-a și Ciumpel Fleoarță trebuise să se ducă la școală pentru că se-mpiedicase și intrase cu capul în vitrina cu trofee de pe hol. Nici la zece ani nu știa să-și încheie șireturile. Ciumpel Fleoarță făcuse scandal, că el nu plătește vitrina, că să se facă anchetă, pentru că sigur i-a pus cineva piedică și alte alea, pe care le reținuse de la taică-su, în situații asemănătoare. Directoarea îi spusese că nu despre asta-i vorbă, ci despre copil. Îl sfătui să-l ducă la vreun sport sau măcar să-l lase să se joace în parc, pentru că cine știe ce se mai poate întâmpla. La școală ba se lovește de bănci, ba-și prinde mâna în ușă, ba alunecă la toaletă. Numai năsărâmbe.

- Da, e greu cu copiii în ziua de azi! Nu mai e școala de-altădată! Noi, ăștia crescuți cu cheia de gât, uite că n-am ajuns rău, confirmă Crică Lingoare întrebându-se ce-ar fi mers mai bine cu berea: niște cârnați uscați sau alune? Poate o bucată de mușchiuleț afumat semicrud?
- Iar fii-mea... Plânge toată ziua că n-au primit-o la Colegiul de Artă. Cică n-are înălțimea. Dacă mă duceam și eu cu plicul să vezi cum avea înălțimea! Dar nu mă duc, că nu sunt de-ăia! Poate știi tu pe cineva să pună o vorbă. Mi-ar fi de-ajutor! Se-ncuie în baie și plânge într-una! Nu se mai înțelege maică-sa cu ea!

O respinseseră pentru că avea urechea beton, palmele mici, iar degetele ca niște cârnăciori. Îi lipseau aptitudinile. N-ar fi putut cânta la un pian nici dacă ar fi avut numai clapele negre. Nimic de făcut.

- Îmi pare rău, dar nu știu pe nimeni! se scuză Crică Lingoare. Se hotărî să ia din toate câte puțin: și cârnați și alune și mușchiuleț. Pâine mai avea, iar dacă nu-i ajungea, putea face una mică la mașină. Bună mașina de făcut pâine, practică. Îi rămăsese lui după divorț. Nevastă-sa luase BMW-ul.
- Păi nu e sora ta profesoară acolo? întrebă Ciumpel Fleoarță.

- Ba da, e, dar nu ne-avem prea bine! De-abia dacă vorbim la telefon o dată pe an! minți Crică Lingoare. Eh, mi-ar fi plăcut să stăm mai mult de vorbă, dar m-așteaptă acasă cu pâinea. S-or fi întrebând ce-am pățit de întârzii atâta.

De când divorțase, Crică Lingoare locuia singur într-o garsonieră puțin mai spațioasă decât cabina liftului de la serviciu. Dăduse și motanul unei vecine, pentru că nu aveau loc amândoi.

- Da, poate la vară, la o bere! încheie Ciumpel Fleoarță.

Când ajunse acasă, simți din prag mirosul de afumătură pusă la încălzit.

- M-am întâlnit cu Crică Lingoare, îi spuse Miluței, care-l ajuta să-și dezbrace paltonul. A ajuns rău, măi femeie! Să nu-l recunosc! De-abia mai vorbește. Mi-a fost jenă să-l întreb ce-are. L-am încurajat și eu cum m-am priceput, dar altceva... Mi-a fost o milă de el... Doar știi că le pun pe toate la suflet! 

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.