Zborul

este, fără discuție, supraevaluat. Cică eliberarea spiritului, depășirea limitelor... Aiureli! Te urci pe acoperișul blocului și te lași să aluneci în gol. Nimic special. Dacă nu mai ai ceva solid sub tălpi, se cheamă că zbori. Nu trebuie nici măcar să deschizi brațele. Le poți ține firesc, pe lângă corp. Bromuț Mulțumeacă făcu chiar mai mult decât atât: își vârî mâinile în buzunare înainte să se arunce. O sfidare, în mintea lui. Blocul era crem și avea zece etaje. Nu premeditase zborul. Așa se nimerise. Urcase să desfunde tubul de scurgere a apei pluviale. N-avea nici un chef, dar nu putuse scăpa de insistențele maică-sii. O ciocănitoare, maică-sa. Odată ajuns sus, se gândi "Ce-ar fi dacă?". Aruncă o privire peste buza acoperișului. Jos, nici țipenie. Înfipse pumnii în buzunarele pantalonilor de trening și o făcu, fără să mai aștepte ca gândurile să se așeze.

Prin fereastra de la zece îl zări pe Brebuț uitându-se uimit la televizor. Zborul până la nouă dură mai mult decât s-ar fi așteptat. Avu timp să se înscrie în corul școlii, să se îndrăgostească de o fată pe care în zece centimetri uită cum o chema, să se ducă în fiecare vară la mare și în fiecare iarnă la munte, să promoveze bacalaureatul dintr-o suflare și să și-l facă prieten pe Lăscărică. Prin fereastra de la 9 îl surprinse pe Domnul Răgălie mestecându-și limba. Până la opt se scurseră cei patru ani de facultate, cu tot cu petreceri, restanțe și legături amoroase incosistente. În sertarul noptierei de la cămin găsi țelul vieții sale, uitat acolo de un student exmatriculat. În dreptul ferestrei de la opt auzi un clic. Se declanșase un mecanism în capul lui Dorel de la benzinărie.

În drum spre șapte îl îngropă pe taică-su. Se angajă la o multinațională pe un salariu bun. Avu relații cu patru femei. Se căsători cu a doua și cu a patra. A doua se alese cu apartamentul cumpărat prin programul Prima Casă, iar cu a patra avu doi copii, amândoi băieți. Niște loaze. De mici. Se delectă cu numeroase concerte și spectacole. În fiecare sâmbătă se îmbătă de unul singur. În sufrageria de la șapte, Domnișoara Ana-Sâna aștepta întinsă pe masă, goală pușcă. Îi admiră relieful erotic și se bucură că blocul nu avusese patru etaje. Zburând spre șase, se lăsă de fumat și trecu la altă multinațională, pe un salariu mai mare. Pandemia nu-l afectă prea mult. Deveni cinefil. Pentru că încă nu domesticise cuvintele, divorță din nou. În concedii își făcu de cap prin stațiuni de la Mediterana. În baia de la șase, Domnul Dârjală urina în chiuvetă, ca să nu stropească gresia.

Spre cinci începu să chelească. Înființă propria firmă, care falimentă într-o jumătate de metru, pentru că se încăpățânase să se țină departe de politică. Renunță la șah și se apucă de table. O înmormântă pe maică-sa, în aceeași groapă cu taică-su, chiar dacă știa că nici unuia nu i-ar fi plăcut. Vându articole de papetărie, apoi calculatoare și în cele din urmă foarfeci și cuțite. Pandemia îl lăsă indiferent. Pe fereastra de la cinci îl văzu pe Gârlan Budăneț mirosind un buchet de pioneze, în lipsă de altă preocupare. În drum spre patru băgă de seamă că timpul se scurgea tot mai repede, cu fiecare etaj care trecea. Puse pe picioare o altă firmă. Pentru că se împrietenise cu primarul, afacerile merseră șnur. Apăru de trei ori la un post de televiziune dubios. Într-unul dintre dormitoarele de la patru, Lipa Țușcă râdea în somn.

Zburând spre trei se pricopsi cu doi ani și jumătate, dar cu suspendare. Firma n-avu de suferit prea mult, pentru că o trecuse pe numele fostelor soții. Ca o răzbunare, sperase el. Cele două femei se înțelegeau însă de minune. Se angajă ca ascuțitor gradul 3 la Institutul Național de Simț Critic. Încetă să mai ia decizii. În timpul liber repara canapele. Pe fereastra de la trei îl văzu pe Fostul Director Gustache așteptându-și moartea. Spre doi se plictisi pentru prima dată. Până atunci nu cunoscuse senzația. Căută ce căută, apoi renunță. Pandemia deveni o obișnuință. Fiul din Germania îl sună de câteva ori și chiar îi trimise un briceag elvețian de Crăciun. Cel din Marea Britanie nu voia să audă de el. Pe fereastra de la doi îl văzu pe taică-su sorbind supă din castronul cu dungi. Nu reuși să zăbovească, așa cum și-ar fi dorit.

Traseul spre unu fu supărător de scurt. La serviciu avansă de la gradul 3 la gradul 2. Renunță la table și reveni la șah. În parc, cu pensionarii. Prieteni n-avusese niciodată. Începu din nou să caute, dar tot nu găsi. Reveni și la citit. Nu-i plăcu nimic, așa că reciti cărțile de la etajele superioare. Amintirile se estompară, prin urmare se declară unilateral împăcat cu fostele soții, cu profu de mate din liceu, cu maică-sa, cu furnizorul de gaze, cu Lăscărică și cu statul român. Nu și cu regele Mihai, pe care nu-l putea ierta că abdicase. Prin fereastra deschisă de la unu îl auzi pe premier vorbind la radio despre lupta împotriva corupției. Îl cunoscuse cândva, pe la trei, când izbutise să schimbe "cu executare" în "cu suspendare". Apartamentul era gol.

Nu ieșise încă la pensie când ajunse la parter. Apucă să se bucure o clipă de expresia îngrozită a Administratorului Robotei înainte să aterizeze fix pe Mercedesul lui, cumpărat din sudoarea frunții, firește. Când trupul izbi capota, Bromuț Mulțumeacă își scoase mâinile din buzunare. Prea târziu însă, prea târziu. Singurul martor al impactului fu Begonia, care se holbă la el curioasă. Firma primăriei schimba bordurile, ca în fiecare primăvară. Viața își urma cursul. Bromuț Mulțumeacă se ridică și se duse la ușa de intrare în bloc. Ar fi vrut să urce și să o ia de la capăt. Ratase unele chestii. Nu-și aminti codul de la interfon. 

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.