s-a lovit la cap și a leșinat. Leșinul era o noutate, dar nu și lovitura. De când începuse să meargă, nu existase zi fără măcar o vânătaie sau o zgârietură. În 28 de ani suferise opt fracturi și zeci de răni care necesitaseră copci. Asta pentru că mișcările și gesturile lui se desfășurau cumva la limită. Aproape că atingea mobilele când trecea printr-o încăpere. Și pereții. Așeza cănile pe marginea mesei. Călca pe buza treptelor. Se strecura milimetric printre mașini cu bicicleta. Și așa mai departe. În sinea lui, se considera neîndemânatic. În realitate îi lipsea cu desăvârșire instinctul de conservare. Teama și prudența erau noțiuni de neînțeles pentru el. În acest context, faptul că scăpase până atunci de accidente majore putea fi considerată o minune.
Când se trezi din leșin, Crică Lingoare se repezi la frigider. Dădea curs ultimei intenții avute înainte să-și piardă cunoștința. Înșfăcă singura cutie de bere. Marginea de tablă se ciocni cu zgomot de dinți și-i zdreli buza inferioară. Bună, berea. Oftă de plăcere și se așeză în fotoliu. Realiză că frigiderul era gol-goluț. Terminase până și muștarul. Cu pâine. Completă adeverința și plecă la cumpărături. La ieșirea din bloc îl întâlni pe Administratorul Robotei. În jurul capului îi strălucea o aură roșie. "Și de-asta trebuie să purtăm mai nou?", îl întrebă Crică Lingoare după ce-l salută. "Da-da, bineînțeles!", îi aruncă Administratorul Robotei din mers, crezând că se referea la mască.
Pe stradă nu mai întâlni pe nimeni cu nimb. Așa-i spunea el în minte: nimb. La supermarket însă, văzu trei clienți și o casieră nimbați. Mască-mascați, nimb-nimbați. Vânzătoarea întrebată dacă au așa ceva în magazin s-a îndepărtat speriată, fără să-i răspundă. Avea nebunul ei acasă, nu-i mai trebuia altul. Crică Lingoare ridică din umeri. Apoi cumpără ce cumpără și plecă spre casă. Nici de această dată nu observă vreun nimbat. Când să intre însă în bloc, de la scara vecină ieșiră niște cadre medicale transportând o izoletă. Nu izbuti să-l identifice pe bolnav, dar îi văzu aura.
Chef să gătească n-avea, așa că încercă să desfacă o conservă de carne. Cuțitul alunecă pe suprafața metalică și se înfipse în palmă. Se bandajă cât putu de bine și plecă la spital. La Urgențe îl cunoșteau cu toții pe Crică Lingoare, de la gardieni la medici. "Uite, individul ăla cu capul ca o pară are covid", se trezi el că-i șoptește asistentei de la triaj. Femeia întoarse într-o doară privirea spre individ, apoi continuă să clăpăcească la tastatură. "Și doamna care stă pe canapea are", continuă el. Asistenta aruncă din nou o privire plictisită.
În două ore, Crică Lingoare era acasă, cu rana cusută. Își făcu o omletă din patru ouă. Evită în ultima clipă răsturnarea tigăii și nu se opări cu ulei. Tocmai deschisese o bere, când sună telefonul. Domnul doctor Bâțâloancă îl invita în cabinetul lui pentru un consult suplimentar. Insistă să vină deîndată. La spital, Crică Lingoare constată că toți angajații îl priveau ciudat. Domnul doctor Bâțâloancă îl întrebă cum reușise să-i identifice pe cei infectați. Nu se miră când află. Văzuse multe în cei treizeci de ani de practică. În plus, în situația dată orice ajutor era binevenit.
Vreme de două săptămâni, Crică Lingoare veghe intrarea în spital, împreună cu un gardian. Îi identifica pe cei infectați și-i îndruma spre secția special amenajată. Locuia singur și era în șomaj tehnic, așa că dormi acolo, în cămăruța în care se odihneau medicii de gardă. Până-ntr-o joi. Seara îl chinuise o migrenă rebelă, care-l obligase să înghită un pumn de analgezice. Dimineață se simțea bine, dar până la prânz nu mai văzu nici o aură roșie. Treceau în schimb o mulțime de pacienți cu nimburi albastre. Și printre cadrele medicale identifică asemenea nimbați.
Intră în vorbă cu câțiva dintre ei. De la unul află că aparatele cu care vor guvernanții să ne măsoare temperatura sunt de fapt dispozitive de urmărire. De la altul, că pandemia e o invenție a masonilor. Când al treilea încercă să-i demonstreze că vaccinurile sunt otravă curată, se hotărî să plece acasă. Cel puțin un sfert din oamenii de pe stradă aveau aure albastre. "Cu virusul o fi cum o fi, dar să vă văd cum scăpați de pandemia asta", își zise Crică Lingoare privindu-și într-o vitrină nimbul de culoarea cerului senin.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu