Trușcu Zgâșcă

se îndopă atât de mult la prânz, încât trupul lui umplu toată sufrageria. Până și colțurile. "Hait!", zise el când se trezi cu nasul strivit de fereastră. Nu se simțea deloc bine. Masa îi apăsa pieptul și-l împiedica să respire, ficusul îl gâdila la subsoară, televizorul îi intrase-n cur, iar canapeaua i se proptise-n ceafă. Simți în rinichiul stâng vibrația soneriei de la ușă. Se răsuci cât putu de repede până ajunse cu fața la intrarea în apartament. "Intră, e descuiat!", zise el.  Ciumpel Fleoarță deschise ușa, privi distrat în jur, apoi își șterse pantofii pe limba lui Trușcu Zgâșcă și pătrunse în faringe. Până să se dezmeticească, alunecă pe esofag și căzu în stomac. Se auzi un pleoscăit, urmat de un sfârâit, și gata, Ciumpel Fleoarță se dizolvase în sucul gastric fără să știe ce i se întâmplase. Te pui cu stomacul? Păi nu te pui. 

Trușcu Zgâșcă clipi și își aduse aminte de obsesia lui Grobete. Că trupul nu-i decât o biată carcasă. O caroserie, cum s-ar zice. Sufletul, eeeeh, sufletul e altă treabă. I-o spusese de atâtea ori, Grobete, și beat și treaz, încât Trușcu Zgâșcă nu mai avea nici o îndoială că lucrurile nu puteau sta altfel. Așa că făcu un efort de voință și își părăsi trupul. Plecă hai-hui, cum s-ar zice. Zvâcni prin ușa deschisă, se izbi de becul de pe hol, ricoșă în balustradă și se rostogoli pe scări până la primul podest. De acolo din nou în tavan și tot așa, fără pauză. Nu-l durea nimic, dar nici nu se putea opri. Nu vedea, nu auzea, nu nimic. Devenise un impuls cu conștiință de sine, atât. De gândit gândea, dar la ce folos? Tot ricoșă așa o vreme, ca o bilă aflată la capătul unui elastic, până când simți că se oprește. Ajunsese la capătul elasticului. Apoi zvâc, porni înapoi. Perete, tavan, trepte, balustradă, becul de pe hol, ușa deschisă.  

Începu mai întâi să vadă. Era proptit cu ochii în contoarul electric de la intrare. Apoi auzi. Tatăl lui Lăscărică își snopea nevasta, Hoituț Stârvașcu se dădea cu capul de pereți, Steriluș Culeafă bătea cuie într-o scândură, iar Lipa Țușcă hohotea în baie. Simți masa apăsându-i pieptul, ficusul gâdilându-l la subsoară, televizorul rănindu-i curul și canapeaua proptită în ceafă. Apoi un val ridicându-se din rărunchi. Râgâi atât de tare, încât liftul se blocă, plantele de pe casa scărilor se uscară, iar ușa de la intrarea în bloc se făcu țăndări. Apoi trupul își recăpătă dimensiunea normală și Trușcu Zgâșcă se trezi pe canapea. "Așa, care va  să zică!", mormăi el.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.