e preferata lui Crică Lingoare. Cu castraveți în saramură, dacă are. Dacă nu, merge și fără. Orice merge și fără, dacă n-ai, se știe. Se trezi de la șase, ca s-o gătească pe-ndelete. Altceva nici nu gătea. Îi lipsea răbdarea. Sări peste micul dejun, ca să aibă loc suficient în stomac. Termină numai bine, pe la două. Își umplu un castron mare și-l înfulecă numaidecât. De foame. Pe-al doilea îl mâncă mai pe-ndelete, cu cei doi castraveți în saramură pe care-i păstrase. Pe-al treilea îl savură îndelung, lingură cu lingură. De când divorțase, Crică Lingoare mânca fasolea cu lingura. Mânca aproape orice cu lingura, de fapt. Nu prea mai știa cum ar trebui să se poarte, așa că se abandonase total laturii practice. Puse castronul și lingura în chiuvetă, peste celelalte, și se așeză pe canapea. La televizor nimic interesant. Steaguri fluturând și pocnind ca niște bice, vorbe care se doreau înălțătoare, dar zdrăngăneau ca o găleată goală. De-astea.
Pe la trei, Crică Lingoare începu să se umfle. Gazele. Burta tot creștea, strivindu-i plămânii și îngreunându-i respirația. Se gândi să se ducă la baie, să caute în dulăpior un Carbocit, dar cum lăsă sticla din mână se înălță ușor-ușor până se propti cu spatele de tavan. Poate c-ar fi trebuit să se sperie sau măcar să se îngrijoreze. Nici vorbă. Crică Lingoare începu să râdă cu sughițuri. O vreme îi plăcu senzația, dar în cele din urmă se plicitisi să se tot zgâiască la cameră de sus. Vâsli din mâini, iar când ajunse la fereastră o deschise și ieși afară. Aerul rece îi contractă mușchii și se simți împins înainte de jetul ieșit prin spate. Când ajunse deasupra mijlocului bulevardului, încordă sfincterul și se opri.
O cioară trecu pe lângă el în zbor și-l ciuguli de obraz. Încercă s-o plesnească cu dosul palmei, dar nu reuși decât să se rotească puțin. Suficient ca să dea cu ochii de Pustulică Smârc. Plutea cam cu două etaje mai jos și își rotea brațele ca un vapor cu zbaturi. Mai la stânga se mișca greoi Doamna Maior Crăpan, care scotea din când în când țipete stridente, de coțofană. Capotul înflorat de mătase i se ridicase până la brâu și-i dezvelise pulpele albe, ba chiar și chiloții de culoarea ficatului vechi. Năucel Buimácea făcea sforțări s-o prindă de mână. Cu stânga întinsă înainte și cu dreapta pe lângă corp, arăta ca un Superman mahmur, surprins în pijama de eveniment. Steriluș Culeafă se dădea peste cap și chiuia fericit, până când se înfipse cu capul într-o antenă parabolică înălțată pe blocul de vizavi.
- Încotro? îl întrebă bărbatul.
- The West is the best! scandă pasărea, ridicând capul spre el.
Fiță Custui înșfăcase sticla de țuică de pe masă înainte de-a țâșni pe fereastră și trăgea din când în când câte-o dușcă din ea. Tatăl lui Lăscărică ar fi vrut și el o gură, dar zbura prea jos, iar Fiță Custui nici vorbă să coboare. Știc Agherțoaiei defila cam la nivelul etajului patru cu lampadarul Tiffany primit cadou de la văru-său din Canada, înșfăcat la plecare. În dreptul Institutului de Studii în Desfășurare intră în picaj și se prăvăli peste Polițistul Ambrozel Bulache, care se repezise să ajute un jandarm căzut cu cal cu tot. Formel Țușcă râgâia de zor, în rafale, prin mască, căznindu-se să se apropie de pământ, dar nu izbutea nicicum.
Pe la șase, Crică Lingoare coborî în Parcul Libertății Intrinseci și se așeză pe o bancă, între Timușcă și Fiță Custui. Se aprinseseră luminile în oraș, iar luna calpă abia se zărea. Un balon roșu se sparse deasupra lor și îi umplu de mătreață. Nici măcar nu tresăriră. De pe spătarul băncii de vizavi șase porumbei voiajori se zgâiau la ei cu invidie. Timușcă îi întinse un croissant cu cîrnăciori și varză murată de la Lidl, iar Fiță Custui sticla cu vreo două degete de țuică. Crică Lingoare simți fiorul solidarității străbătându-i stomacul și un zâmbet fericit i se așternu pe chip.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu