săltă privirea peste marginea tabletei și îl zări pe taică-su înhățând-o de gât pe maică-sa cu mâna dreaptă și azvârlind-o pe fereastră, nu înainte de a o deschide cu stânga. N-avea timp de pierdut și bani de aruncat cu înlocuirea geamului, Aristică. Begonia nu văzu fâlfâitul capotului răpciugos și nici nu auzi bufnetul trupului pe asfalt, dar și le închipui. Bărbatul se așeză apoi pe marginea patului și-și aprinse o țigară. Cu greu, pentru că-i tremurau degetele. Când o termină, se ridică și coborî în stradă. De la etajul trei, îi luă cam patru minute. Mult mai mult decât îi trebuise Carmeliei. Ajuns lângă corpul zdrobit, bărbatul se lăsă să cadă în genunchi și prinse a hohoti. Dură ceva până când femeia se ridică din balta de sânge, se spijini de umărul lui și se ridică. Fără un cuvânt. Nu se făcea să le dea satisfacție vecinilor strânși ciorchine pe balcoane.
Begonia închise fereastra, așeză tableta pe măsuța de cafea și se mută în bucătărie. Auzi scîrțâitul ușii de la intrare, apoi o văzu pe maică-sa repezindu-se la primul sertar de sub plită și înșfăcând cuțitul pentru zarzavat. Înainte ca bărbatul să apuce a spune ceva, înfipse lama lată în burta revărsată peste elasticul pantalonilor de trening. În mod repetat. Begonia numără șapte lovituri. Aristică holbă ochii, căscă gura și se prăbuși pe gresie. Zvâcni discret de câteva ori înainte de a rămâne nemișcat. Alarma cuptorului anunță că aripioarele de pui erau gata. Carmelia opri alarma, îl apucă de picioare pe bărbatu-său, îl târî până la ușă, apoi porni să coboare scările. La fiecare treaptă, capul lui Aristică se clătina în sus și-n jos, parcă a confirmare. Ajunsă în hol, femeia abandonă trupul sub șirurile de cutii poștale și urcă înapoi. Intră în apartament, închise ușa și se întoarse în bucătărie. Se lăsă să alunece pe un scaun și-și aprinse o țigară. Din colțul ei, Begonia îi remarcă ochii înlăcrimați.
Într-un târziu, Carmelia strivi în scrumieră țigara de mult stinsă și coborî din nou. Bărbatul izbutise să se târască până la ieșire și-și dăduse duhul cu spatele în ușa blocului. Dincolo de geamul armat așteptau deja trei-patru vecini, care nu știau ce să facă. Fără să-i bage în seamă, Carmelia începu să-și dea pumni în cap și să urle ca un animal. Begonia coborâse și ea și urmărea spectacolul. Cimentul rece îi ardea tălpile goale. După o vreme, parcă trezit de zarvă, Aristică deschise ochii. Femeia își șterse lacrimile și îl ajută să se ridice, apoi și să urce treptele. Intrară în apartament, traversară holul și se prăbușiră pe patul din domitor.
Begonia închise și încuie ușa de la intrare. Pe cea de la dormitor doar o închise. Așteptă să o audă pe maică-sa gâfâind, apoi plecă în bucătărie. Scoase cutia de lapte din frigider și își umplu pe jumătate castronul mov. Pe cele cu floricele nu le putea suferi. Adăugă cereale. Luă apoi tableta din living, așeză castronul deasupra și se duse în camera ei. Aprinse veioza și se întinse în pat. "Înțelegi pe dracu' să te ia de proastă!", auzi prin perete vocea vecinului, înainte de a-și pune căștile pe urechi. Laptele avea gust de cretă.
Se trezi dis-de-dimineață, termină de mâncat mucilagiul din castron, se îmbrăcă și ieși pe hol. Carmelia stătea nemișcată în fața oglinzii. Trăsăturile feței îi atârnau cumva, ca la o mască de ceară înmuiată de căldură. Rămase așa minute bune, de parcă ar fi așteptat să se schimbe ceva. Begonia o ura pe maică-sa de când începuseră copiii să-și bată joc de numele ei. Pe taică-su îl mai iubise un timp, până când refuzase să-i cumpere altă tabletă. Spre binele ei, chipurile.
La grădiniță, lucrurile păreau neschimbate. Irinel îi tot dădea târcoale, ca de obicei. De astă dată avu tupeul s-o urmărească până și la toaletă și s-o tragă de coada neglijent împletită. Fără să zică nimic, Begonia înșfăcă dozatorul pentru săpun lichid și-i crăpă capul. Se așeză apoi în genunchi lângă el, și începu să jelească. Numai din gură, pentru că, oricât se strădui, nu reuși să stoarcă nici o lacrimă. Se mai străduia încă, atunci când intră educatoarea. Femeia își cuprinse obrajii în palme și rămase înmărmurită. "De ce tocmai mie, Doamne? Tocmai mie să mi se întâmple una ca asta?".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu