trage să moară în fotoliul pe care-l urăște, învelit cu un țol tărcat adus din Peru. L-au trimis acasă, după șase luni petrecute la Spitalul Învierii, ca să nu mai ocupe un pat degeaba. Covidul cerea paturi, paturi, paturi. Dacă ar fi avut de ales, el ar fi zăbovit pe-acolo până la sfârșit. Pe dinafară, n-arată chiar rău, Fostul Director Gustache, dar pe dinăuntru e putred. Ca un măr de la supermarket, ar spune un dușman al capitalismului. În jurul lui, lume ca la mall. Brazilica, nevastă-sa, își pilește unghiile sub lampadarul japonez. Noel, fiu-său, butonează telefonul și rânjește din când în când. Tuța, fie-sa, se zgâiește pe fereastră la blocul de vis-avis, cu gândurile fleandură. Lisodora, nepoată-sa, susură un blues cu gura închisă și cu ochii dați peste cap.
După ce termină cu unghiile, Brazilica își strânse trusa de manichiură și începu să plângă domol, suflându-și din când în când nasul în batista cu monogramă. Ca la un semn, deschisă-i calea. Noel lăsă telefonul în poală și prinse și el a se jeli, fornăind pe nas. Tuța nu-și întoarse fața de la fereastră, dar i se vedeau umerii săltând și i se auzeau scâncetele. Lisodora susura pe alt ritm, ai fi zis de doină, dacă nu i-ai cunoaște gusturile muzicale. "Gata cu smiorcăiala!", gâjâi Fostul Director Gustache mijind ochii. "Adu sticla aia de whisky pe care-o păstrez de atâția ani", continuă anevoie, fixând-o cu privirea pe nevastă-sa. O cumpărase la Dublin, sticla, cu zece ani în urmă, când îl trimisese firma la o conferință despre plicurile cu clapetă inversă.
Tuța aduse paharele de cristal, iar Brazilica scoase butelca din servantă. Noel turnă generos pentru fiecare. Nu ciocniră. Nu făcură urări. Brazilica sorbi delicat, dar îndelung. Tuța bău cu înghițituri mici. Noel dădu paharul de dușcă. Așa făcu și Lisodora, dar aproape fără să-și miște capul. Nici n-apucă să ducă paharul la gură Fostul Director Gustache, că nevastă-sa holbă ochii, horcăi scurt de două ori și căzu pe spate. Capul bufni înfundat de colțul comodei. O picătură de sânge ateriză pe țolul tărcat. Nepoată-sa își duse mâna la gât și se prăbuși, tot pe spate, cu spume la colțurile gurii. Fie-sa se prelinse pur și simplu pe fereastra pe care o deschisese între timp. Fiu-său încercă să se ridice de pe scaun, dar nu reuși decât pe jumătate. Se prăvăli cu fața înainte, spulberând măsuța de sticlă.
Tocmai atunci intră tatăl lui Lăscărică. Îl trimisese nevastă-sa să ceară împrumut câțiva cartofi, un morcov, o ceapă și o cutie de roșii în bulion. Se-apucase să gătească o mâncărică de cartofi, de post, și-i lipseau ingredientele astea. Ah, și ulei. Câteva fire de mărar? Sare îi rămăsese de la popcorn, iar niscaiva boabe de piper putea scoate de la murături. Fostul Director Gustache ținea încă paharul în mână și mișca din gură ca un guppy la peretele acvariului. Tatăl lui Lăscărică nu ezită decât câteva secunde. Smulse țolul de pe Fostul Director Gustache, îl întinse pe parchet și începu să golească în el sertarele în care știa că-și țin vecinii bunurile mai de preț. Adăugă telefoanele mobile. Strânse apoi țolul de colțuri și-l aburcă în spinare.
Când să se întoarcă spre ușă, văzu sticla de whisky pe jumătate goală. O înșfăcă și o șterse, nu înainte de a mârâi printre dinți: "'tuvă-n gură de jigodii! Na, că Dumnezeu e sus și vede!". Rămas singur, Fostul Director Gustache înclină paharul și lăsă lichidul auriu să se scurgă pe podea. "Nu aia era sticla! Nu aia!" reuși în cele din urmă să șoptească. Își scărpină obrazul neras cu unghiile neîngrijite și se ghemui în fotoliu. Aproape că adormise când auzi de la etajul de dedesubt țipetele mamei lui Lăscărică.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu