A murit!

susură Polipropileanu în urechea lui Frusinel. Auzind una ca asta, Frusinel își acoperi gura cu colțul basmalei. De când nu mai asculta grindcore, începuse să poarte basmalele bunică-sii, îmbibate de gesturile ei. Frusinel îi pasă vestea lui Spințioate Răbdan. Așteptau liftul împreună de o jumătate de oră și trebuia să spună ceva. Habar n-avea că informația ajunsese instantaneu la șase persoane. În patru minute, trei vecini și două vecine receptau zvonul, fiecare de la câte un clonău. Spințioate Răbdan cel adevărat îi servi noutatea Goguței Străhaeț, care, copleșită, se lăsă să alunece pe fereastră. Șase etaje mai jos, trotuarul era ticsit de pelerinii veniți la moaștele Sfintei Miluța Aglutinata, așa că intenția femeii nu se concretiză. Goguța Străhaeț fu purtată de brațele ridicate până la trecerea de pietoni, unde fu depusă pe carosabil. Un tanc Abrams primit cadou de primărie o făcu terci pe loc. Până la schimbarea culorii semaforului mai trecură peste ea un Opel Vectra, două Skoda Octavia, o mașină de la Salubritate, patru Loganuri și un autobuz care se retrăgea la garaj.

 "A murit!" admise Polițistul Ambrozel Bulache, venit să documenteze accidentul. "A murit! A murit!", murmură mulțimea, care se împărți numaidecât în două tabere. Una susținea că dacă ar fi purtat mască, Goguța Străhaeț ar fi supraviețuit. Cealaltă pretindea că dimpotrivă, decedase tocmai pentru că purta botniță. Polițistul Ambrozel Bulache cercetă minuțios pata de pe asfalt, dar nu reuși să afle dacă victima purtase sau nu mască. Sosit cu un taxi, Gâlmuț Străhaeț nu reuși nici el să limpezească misterul. Polițistul Ambrozel Bulache îl interogă cu picioarele, pentru că în mâini ținea carnețelul și pixul, până când acesta recunoscu de bună voie că monta un dulap de la Ikea când soția lui alunecase pe fereastră.

Vestea inițială, nu cea legată de sfîrșitul tragic al Goguței Străhaeț, continua să se împrăștie prin arterele orașului. În toate direcțiile, dar mai ales în cele opuse. Așa cum se cuvine. Așa cum impune libertatea de expresie. În cele din urmă pătrunse în atmosfera vâscoasă de la "Doi Netoți" și căzu epuizată într-un pahar. "A murit!", strigă Miușcă Tâmplarul după ce dădu de dușcă romul. Tatăl lui Lăscărică izbucni în râs. Pe Nea Pițu îl bufni plânsul. Păciuiescu de la scara Ce se prelinse de pe perete pe podea și dădu din umeri, fără acordul lui Nea Pițu. Domnul Ponci le făcu o fotografie de neuitat. De emoție, Mituluș își vârâ degetul în nas, până la epiglotă. La o sută de kilometri depărtare, Nea Bobonea îl cinsti pe ursul Aurică, prietenul lui, cu o bere nefiltrată din grâu Oettinger.

Strigătul viguros al lui Miușcă Tâmplarul ieși prin burlanul hotei și pluti până pe Strada Izbăvirii. Se izbi de un ulm și se înfipse în urechea lui Agigea Dodoașă. "Și eu", răspuse el cu ultimele puteri. "De asemenea" adăugă Meșterul Năstrăpescu. "Și noi, și noi!", completară în cor Dudău și Domnul Ciulamete. "Și eu!" tăcu plictisit Domnul Răgălie. La fel și Brebuț. "Da-da!" replică Tanti Glafira. "Da-da!", o imită sora de la Tecuci a lui Tanti Glafira. "Și eu!" gândi Domnul Profesor Săvârșeală. "Evident că a murit!" răcni Maiorul Gicu Crăpan către moderator, întrerupând o emisiune de divertisment politic la care nu fusese invitat.

Răcnetul stărui câteva ore în cartier, apoi plană lânced până la ruinele casei neoromânești în care se aciuaseră Câinele Spoială, Motanul Mia și Limbache Clănțan-Pitești. Câinele Spoială scheună, Motanul Mia se zbârli, iar Limbache Clănțan-Pitești scrise pe un colț de coală dictando, ca să nu uite: "A murat!". Nu excela nici la scris, Limbache Clănțan-Pitești. În schimb, Domnișoara Ana-Sâna stătea prost cu cititul. Mereu încurca literele, mai ales m-ul cu f-ul. Se uită peste umărul lui Limbache și silabisi "a-fu-rat". "A furat!" se răsti ea la Febleață. Noul zvon prinse numaidecât aripi.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.