sunt nedespărțiți. La joacă, la cumpărături, la treburile casei. La toate, ce s-o mai lungim. Fuseseră mai întâi patru, apoi cinci, apoi șapte, apoi zece, apoi doisprezece, și, în cele din urmă, treisprezece. Așa voise Dumnezeu. Așa-i născuse nevasta lui Barletta, o femeie scundă și slabă, căreia, din spate, nu-i dai mai multe de șaisprezece ani. Nici reziliența nu i-o bănui, din spate. În schimb Barletta e un uriaș de un metru nouăzeci și o sută patruzeci de kilograme, în viu, de loc de undeva din Teleorman. Două filme văzuse tac-su în scurta lui viață de mecanic de locomotivă, amândouă cu Bud Spencer, și-și botezase copiii după ele: pe unul Piedone și pe celălalt Barletta. Piedone plecase în Italia prin 2007 și nu mai auzise nimeni de el. Barletta se mutase în București la douăzeci de ani, o cunoscuse pe Thelma și Louise, botezată și ea după un criteriu asemănător, și împreună dăruiseră lumii treisprezece copii în opt ani.
Thelma și Louise Berechet nu era angajată nicăieri, dar muncea pe ruptelea. O clipă nu stătea. Un copil și singur e o belea, darămite treisprezece. Când făcea unul vreo boacănă, Barletta îi strângea pe toți și tăceau împreună până când vinovatul recunoștea și-și cerea iertare. N-avea nici timp, nici chemare pentru anchete, Barletta. În plus, avea probleme să-i identifice. Mai ales că purtau aceleași haine, pe care și le treceau de la unul la altul, când venea vremea. Măcar nu trebuia să-i caute, pentru că toți șaisprezece trăiau înghesuiți într-un apartament cu trei camere. A șaisprezecea era Flituța Ghiaoș-Putinic, soacra lui Barletta, de loc din Filiași. Bătrâna susținea că unul dintre străbunici se numise Putinique și venise din Bordeaux să-și caute norocul. Ar putea spune cineva că nu-l găsise?
Nimeni nu știa cum se descurca Thelma și Louise doar cu salariul lui Barletta. Cât poți să câștigi la o fabrică de dopuri? Și nici n-ai ce fura de-acolo. Nu că Barletta ar fi avut asemenea porniri. N-avea. Nici cei 13 copii n-aveau. Nici nu furau, nici nu cerșeau. Nici jegoși nu erau, nici rupți în cur. Și salutau pe toată lumea, de se crucea până și Doamna Ghemotocea, care de când se măritase, pe vremea rebeliunii legionare, nu mai intrase în biserică. Salutau, cu toate că nu mergeau la școală. Când le venise vremea cvadrupleților să înceapă clasa pregătitoare, se prezentaseră toți câți erau în casă. Se pare că zece, la acea vreme. Nedespărțiți, ca-n toate cele. Nu se putuse găsi o soluție, așa că de atunci nici unul nu mai călcase într-o instituție de învățământ. Bunică-sa îi învățase pe cvadrupleți să citească și să socotească, apoi ei îi învățaseră pe următorii și tot așa. Nu cereau nimic, nu așteptau nimic, nu supărau pe nimeni. Nu datorau nimic nimănui.
În dimineața de Moș Nicolae, Administratorul Robotei găsi un plic lipit de ușă. Înăuntru se afla o ciocolată cu rom și un bilet pe care scria în partea de sus "Mulțumim pentru tot", iar în partea de jos "Cei 13 ai lui Barletta, părinții și bunica". Administratorul Robotei ridică din umeri și se întoarse în bucătărie. Nu-l doborau pe el asemenea gesturi. După-amiază întrebă mai mulți vecini dacă știau ceva de familia Berechet. "Care familie Berechet?", întrebară cu toții, pe rând, fiecare din ușa lui. Și aveau dreptate, pentru că o asemenea familie nu există.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu