Câinele Spoială

hoinărește prin cartier cu covrigi în coadă. Ca întotdeauna în preajma alegerilor. Se știe. Doar Costârț n-o știe. Probabil că nici Brebuț n-a aflat-o cât a trăit. Să mai fie încă vreo doi-trei, în cartier, care să n-o știe. Nu mai mulți. Bărbați, cu toții. Nici o femeie. Câinele Spoială hoinărește pe trotuare, pe alei, pe cărări, chiar și prin pasaje. Cândva traversa și visele oamenilor, dar acum a renunțat. Până seara, covrigii se fac nevăzuți, dar dimineața se trezește cu alții noi. Nu-i alegerea lui, așa cum nu-i nici a lui Guiță să zboare. Și totuși planează printre blocuri, Guiță. Zepelinul cu șorici. Copiii trag în el cu praștiile, îl nimeresc din când în când, dar de doborât nu-l doboară.  

Câinele Spoială se opri în fața lui Măfutel Enea, care zăcea pe spațiul verde de la marginea trotuarului, ca să mai prindă forțe. Îi oferi covrigii. Măfutel Enea îl mângâie pe cap, apoi luă un covrig și îl rupse în două. Glojdi jumătate, iar cealaltă jumătate o puse în buzunarul de la piept. Pentru mai târziu. N-avea în fiecare zi norocul ăsta. Oricum, odată cu viața își pierduse și pofta de mâncare în incendiul de la "Patru buze". Câinele Spoială lătră de trei ori și plecă mai departe. Oiuț culese doi covrigi, pentru că nu mai dăduse de ore bune pe-acasă, Gringoare tot doi, iar neesențialii care demonstrau în piață îi împărțiră pe cei rămași.

Se lăsase noaptea și-ncepuse să plouă mărunt. O ceață care se scurgea pe pământ. Câinele Spoială se ghemui sub o scară, lângă Limbache Clănțan-Pitești, și adormi nemâncat. Era slab de-i puteai număra coastele, dar de covrigi nu se-atingea sub nici o formă. Se trezi când se crăpa de ziuă. Ceva nu era bine. Ieși pe trotuar, se scutură de cîteva ori și coada i se umplu din nou de covrigi. Ploaia nu se oprise. Lipăi de câteva ori dintr-o băltoacă și plecă la drum. Mai sfârșit de-atât nu se simțise niciodată. Dacă ar fi fost om, Câinele Spoială ar fi ieșit de mult la pensie.

Își începu traseul pe Strada Izbăvirii, o coti pe Calea Succesului și se opri în fața Institutului de Cercetări Insidioase. Miușcă Tâmplarul îl mângâie pe cap din mers, pentru că întârziase la serviciu. Câinele Spoială înălță privirea spre cerul cenușiu și căzu sfârșit la pământ. Comisia încheiase numărătoarea voturilor, iar Salveta Dudău pusese de cafea. Când sosi Măfutel Lenea, Câinele Spoială murise deja. Sub ploaia care nu se mai sfârșea, covrigii deveniseră o clisă lipicoasă. Măfutel Enea alungă porumbeii care începuseră să ciugule. Știa că nu le pică bine coca oamenilor. Un melc ajunse la laba stângă a Câinelui Spoială, o pipăi cu tentaculele și se retrase în cochilie. Mirosul de cafea proaspătă se răspândi de-a lungul străzii.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.