descoperi tâlcul vieții într-o joi. Să tot fi fost opt, opt și ceva. Ploua cu spume, iar Gârlan Budăneț își pregătea niște friganele dintr-o pâine veche, un rest de lapte și ultimul ou rătăcit prin frigider. Acolo și descoperi tâlcul, în frigiderul gol-goluț. Închise ușa și vru să se așeze, dar cum revelația îl năucise, nu nimeri scaunul și se prăvăli grămadă. În cădere se lovi la noadă și-și sparse capul de calorifer. "Ding!", zise caloriferul cu indiferență când țeasta lui Gârlan Budăneț îl izbi în elemente. Domnul Ponci susține că ar fi zis și "Dong!", dar nu-i adevărat, pentru că țeasta și caloriferul s-au întâlnit o singură dată.
Când se dezmetici, după vreo jumătate de ceas, Gârlan Budăneț își puse un plasture pe rană și porni spre Institutul Național de Simț Critic, unde ocupa postul de indolent lăsat liber de Brebuț. Trebuia neapărat să împărtășească și colegilor descoperirea. De atâta amar de ani, mulțime de oameni inteligenți tot căutaseră tâlcul vieții și nu izbutiseră să-l găsească. Ajunsese cu gândul la Isaac Newton când se împiedică de cadavrul lui Agigea Dodoașă și căzu în nas. "Iată un om căruia i-ar fi fost de folos să afle tâlcul vieții", gândi Gârlan Budăneț în timp ce încerca să stăvilească șuvoiul de sânge care gâlgâia din ambele nări.
Ajuns la institut, își îmbrăcă ținuta de indolent și intră pâș-pâș în atelierul unde se ascuțea simțul critic. În puține cuvinte, le dezvălui tâlcul vieții celor care lucrau acolo. Toți patru izbucniră în râs în același timp. În schimb, șeful lor îl plesni peste gură cu dosul palmei. "Na, să nu mai spui asemenea neghiobii în fața profesioniștilor cu cel mai ascuțit simț critic din lume", adăugă el și plecă să-și cumpere semințe de dovleac de la chioșc. Gârlan Budăneț îl înjură de efectul Dunning Kruger din vârful buzelor însângerate, apoi se întoarse pe călcâie și porni spre vila Maiorului Gică Crăpan, care credea că le știa pe toate.
Până ajunse, se făcu luni, pentru că uitase să-și dezbrace ținuta de indolent. Maiorul Gică Crăpan îl ascultă cu nedisimulat interes, iar când termină începu să răcnească atât de tare, încât i se rupse elasticul măștii și rămase în gura goală. Pe scurt, încerca să-i explice că dezvăluirea publică a tâlcului vieții va însemna sfârșitul lumii, căci toți cercetătorii își vor pierde obiectul muncii și omenirea se va prăbuși în propria nimicnicie. Gârlan Budăneț tăcu în tot acest răstimp și privi un obiect aflat pe servanta barocă, despre care nu știa la ce folosește. În cele din urmă mulțumi pentru sfat și plecă spre casă.
Marți pe la miezul nopții ajunse în dreptul blocului Ω√2, după ce dăduse colțul de pe Calea Succesului. Strada Izbăvirii visa că i se reabilita rețeaua de canalizare și tresări în somn. Ca urmare, tramvaiul 102,(2), care se retrăgea sastisit la depou, sări de pe șine, săltă cu ușurință peste bordură și-l făcu terci pe Gârlan Budăneț. În acea clipă, atât Maiorul Gică Crăpan, cât și cei cinci angajați de la Institutul Național de Simț Critic și soțiile lor uitară instantaneu care e tâlcul vieții. Doar Hașiș, motanul Doamnei Maior Crăpan, îl mai cunoaște, dar refuză să-l dezvăluie companionilor umani. Se știe, pisicile nu sunt așa cum par a fi.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu