marți, 7 aprilie 2020

Maiorul Gicu Crăpan

le știe pe toate. Nici un subiect nu-i este străin, nici un răspuns nu-l depășește. N-are dubii. Își atribuie o formație renascentistă, clădită prin propria strădanie de autodidact. Înainte de ordonanțele militare, apărea des la televiziuni. Reproducea frecvent pasaje din Petre Țuțea și din Pavel Coruț. Când îl lua valul, cita din Corneliu Vadim Tudor și/sau din Corneliu Zelea Codreanu. Uneori fără să știe. Recita versuri ale poetului patriot Adrian Păunescu și fredona piese din repertoriul cantautorului Ștefan Hrușcă. Evoca secvențe din filmele ambițiosului regizor și actor Sergiu Nicolaescu. N-a întâlnit moderator care să poată face față șuvoiului năvalnic de critici, sfaturi, evaluări și concluzii. Orice invitat era făcut una cu pământul. În schimb, nu dădea curs invitațiilor la posturile de radio. Se știa. Maiorul Crăpan trebuia să aibă dușmanul în față, să-l privească în albul ochilor.

Izolarea la domiciliu i-a întrerupt șirul de prezențe publice. Nu însă și disputele. Lupta trebuia să continue, cum altfel? Dădea televizorul la volum maxim și-i apostrofa pe moderatori și pe invitați de parcă ar fi fost acolo, în studio. Răcnea, acuza, ironiza, bagateliza, exagera. Se înroșea, se înverzea, se îngălbenea. Făcea spume, pe care și le ștergea cu o batistă bleu jardarm, ca-n vremurile bune. Doar de întrerupt nu mai putea întrerupe pe nimeni. Soția îl simțea cum se foia noaptea în pat, chinuit de insomnie. Ca la revoluția din '89. Doamna Maior Crăpan învățase de-a lungul timpului să nu se îngrijoreze. De aceea nu avea riduri și purta capoturi înflorate de mătase, dăruite de Gicu.  

"Ar trebui scoasă armata pe străzi, asta ar trebui!", răcni Maiorul Crăpan într-o seară de marți la un prezentator tânăr și zâmbitor, care făcea cunoscut telespectatorilor numărul de morți datorați coronavirusului. Miercuri, mai multe Hunvee apărură în centrul capitalei. Satisfacția îi încălzi sufletul. "Mai multe controale, majorați amenzile!", indică el joi primului ministru, care le recomanda cetățenilor să respecte noile reguli. Vineri, ministrul de interne anunță înăsprirea verificărilor. Maiorul Crăpan zâmbi satisfăcut. Încetă să se mai foiască noaptea.

Covidul continua să se împrăștie, imun la orice măsură. Maiorul Crăpan îți aminti cum circulau autoturismele în anii '80: într-o duminică cele cu număr de înmatriculare cu soț, în următoarea cele fără soț. Fără soț, da, firește. "Femeile să circule în anumite zile, bărbații în celelalte", îl sfătui el pe președinte, care îi îndemna sacadat pe alegători să rămână în case, asigurându-i că situația e sub control. În acea noapte dormi ca un prunc, neîntors. A două zi, urmări știrile interne de pe toate posturile. Nimic. Făcu țăndări farfuria cu ouă ochiuri pregătite de doamna Maior Crăpan. Plasă un șut în coastele motanului Costel, proiectându-l în tabloul care-l înfățișa pe marele rege Burebista. Ridică deasupra capului vaza de cristal primită de la un subaltern cu ocazia pensionării.

"Autoritățile din Panama au luat una dintre cele mai ciudate măsuri în încercarea de a evita răspândirea noului coronavirus. Astfel, începând de astăzi au fost introduse noi reguli: femeile pot ieși din casă doar lunea, miercurea și vinerea, iar bărbații au voie să circule pe străzi doar marțea, joia și sâmbăta. Duminica, atât femeile cât și bărbații sunt obligați să stea în casă". Prezentatorul făcu o pauză pentru a-l privi cu admirație pe Maiorul Crăpan. "Influența mea a depășit așadar granițele țării", conchise maiorul Crăpan cu voce tare, așezând la loc vaza pe servantă.

În săptămâna următoare, mai-marii lumii se întrecură în declarații sibilice. Președintele Lukașenko îi sfătui pe bieloruși să-și vadă de treburi. „Este plăcut să priveşti la televizor cum oamenii muncesc pe tractoare, nimeni nu vorbeşte despre virus. Tractorul îi va vindeca pe toţi! Pământul vindecă pe toată lumea!”, a explicat el. "Ia să-i întărâtăm puțin", gândi Maiorul Crăpan. "După cum ştiţi, China a încercat să spună la un moment dat că virusul s-a răspândit din cauza soldaţilor americani. Asta nu se poate întâmpla! Nu se va întâmpla cât timp sunt eu preşedinte. Virusul vine din China", declară președintele Trump, apoi adăugă că n-ar fi vrut să spună un asemenea lucru, ba poate că nici nu l-a spus. "Yang Jiechi a adresat un avertisment ferm Statelor Unite, prevenind că orice tentativă de a defăima China este sortită eşecului''. Și așa mai departe.

Maiorul Crăpan se simțea mai bine ca niciodată. Până și hemoroizii îi dăduseră pace, iar motanul Costel făcuse uitată agresiunea. Vineri, la știrile de seară, prezentatorul tânăr și zâmbitor făcu anunțul așteptat: "Senatorul PNL Alina Gorghiu a înaintat o propunere legislativă prin care deținutii cu pedepse de cel mult 7 ani de închisoare le pot executa la domiciliu. Individualizarea pedepsei nu se aplică celor care au săvârșit infracțiuni de corupție, de serviciu." "Lasă, că te răzgândești tu până mâine", șopti Maiorul Crăpan orhideii pe care o uda cu o mică stropitoare de tablă. "Șefule, e vremea să vii acasă, că avem treabă", adăugă el, așezând stropitoarea între vaza de cristal și fotografia înrămată a fostului președinte al Camerei Deputaților.


Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu