Dumnezeu

este fan declarat al globalizării. Clar. Niciodată nu i-au fost pe plac granițele. Iar când e vorba de El, niciodată înseamnă chiar niciodată, iar întotdeauna e fix întotdeauna. Fără relativisme. Nu de la El sunt așadar granițele. Între țări, între oameni, între suflete. Și-a dorit de la bun început oițele într-o singură turmă. O vreme au rătăcit drumul, oițele, dar acum globalizarea e o stare de fapt. Precum răsăritul soarelui. Precum fermentarea berii. Precum liberul arbitru. Precum moartea. Spicel Fredoneață a crezut asta până la sfârșitul vieții, întâmplat în timpul tragicei sale călătorii spre lumină.

În schimb, Dorel de la benzinărie e convins că Dumnezeu a murit. L-a încredințat de acest adevăr titlurile unor articole despre Știința voioasă și despre un tip cu logoree, numit Zarathustra. Dăduse întâmplător peste titluri pe Internet, iar Internetul, se știe, nu uită, nu iartă, dar mai ales nu minte. Se întrebase o clipă cum de-I supraviețuise lumea, dar tocmai atunci găsise niște titluri incitante despre potlogăriile lui Soros și ale lui Bill Gates și chestiunea rămăsese fără răspuns. Și astăzi este tot așa, fără răspuns.

Pentru Tanti Glafira, Dumnezeu și Biserica sunt unul și același lucru. "Ca la mămica mea mă duc la biserică", îi spunea ea lui Jenel în fiecare duminică, de mai bine de 50 de ani. I-a spus-o chiar și după ce sărmana femeie a răposat, deși suna puțin sinistru. Nu degeaba i te adresezi preotului cu "părinte", nu? Așa apucase ea de mică și nu punea la îndoială credința strămoșească. Nu știa că strămoșii strămoșilor avuseseră altă credință și alte obiceiuri, pe care strămoșii le schimbaseră una-două. Fără pic de respect. Isus îi trăsese o scatoalcă lui Zalmoxis și-i luase locul.

Domnul Profesor Săvârșeală îi învață pe studenți că sistemul comunist este criminal în esență, dar în sinea sa îl consideră pe Dumnezeu opiumul popoarelor. Iar dacă Dumnezeu este opium, credincioșii nu pot fi decât niște drogați. Fostul șef al catedrei de socialism științific păstrează, bine ascunsă în suflet, o considerație profundă pentru Engels și Lenin. Pentru el, Marx este cel mai important om care a trăit vreodată pe Pământ. Cu toate acestea, Domnul Profesor Săvârșeală nu-și permite să lipsească de la sfințirile organizate de partid. Schițează des semnul crucii, fie că e sau nu cazul.

Pentru mama lui Lăscărică, Dumnezeu se înfățișează aidoma tatălui lui Lăscărică. Adică nu trebuie să știe chiar tot ce faci, dar poți să-i ceri ajutorul când ai nevoie. Îți mai scapă câte-un dos de palmă din când în când, că d-aia-i Atotputernicul, dar în rest, toate bune. Îți pui o pungă de gheață pe ochiul vânăt și-ți vezi mai departe de viață.

Pentru fiul lui Tanti Glafira, Dumnezeu este un prieten imaginar de care n-au nevoie decât idioții. El crede în economie și în știință. În mintea lui, economia se prezintă ca o structură alcătuită din grafice și tabele, iar adevărurile de astăzi ale științei sunt imuabile. Nu știe, de pildă, că pentru vindecarea sifilisului a fost folosită vreme de sute de ani clorura de mercur. Sau că în anii '30 ai secolului trecut se vindea la farmacii ruj pe bază de toriu și radiu, care conferea buzelor un colorit special ziua și o luminescență deosebită noaptea. Multe nu știe fiul lui Tanti Glafira și ce știe interpretează greșit.

Virusul, o formă de viață acelulară acolo și el, fără dorințe proprii, se răspândește, cu sau fără voia lui Dumnezeu. Atâta știe, atâta face. Trece de la un om la altul, de la o țară la alta, de la un continent la altul, în ciuda strădaniilor oamenilor. Fără milă, fără discernământ, fără îndoială. Nu vrea să-și ucidă gazdele, firește, dar se mai întâmplă, vezi bine.

În așteptarea fiului, trimis pe Pământ cu noi instrucțiuni pentru oițe, Dumnezeu băgase de seamă că avea probleme cu vederea. Se gândise puțin, dăduse ochii peste cap, și pe nas îi apăruse o pereche de ochelari. Dornic de schimbare, hotărî să încerce să-și salte dispozitivul proaspăt inventat pe frunte doar contractând mușchii nasului. Reuși destul de repede, după părerea Lui. Între timp, pe Pământ se scurseseră două mii douăzeci de ani. Absorbit de noua provocare, nu auzise când îl strigase fiul lui de pe cruce. Nici rugăciunile oamenilor nu le auzise.

Dornic să arate cuiva manevra cu ochelarii, bunul Dumnezeu aruncă o privire pe Pământ. Se simți cumva vinovat de halul în care ajunseseră oamenii, dar nu pentru multă vreme. Coborî deîndată pe un cumulusul mediocris și-l văzu pe Domnul Ponci trebăluind prin grădină. Domnul Ponci purta și el ochelari, deci era persoana potrivită pentru a-i arăta manevra. Fără să știe ce ocazie pierde, Domnul Ponci intră tocmai atunci în casă. Nu se făcea să-i violeze intimitatea, așa că Dumnezeu se decise să-l aștepte. Dacă vă întrebați așadar unde e Dumnezeu, acum știți. Cei care îl cunosc pe Domnul Ponci ar trebui să-l roage să iasă în grădină.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.