visă că murise. Îl îmbrăcaseră cu costumul ăla bun, de la nuntă, și-l așezaseră, cu sicriu cu tot, firește, pe masa din sufragerie. Ehehei, cât se mâncase și se băuse la masa aia... Cantități, nu glumă. Într-un fel, era o masă ca toate mesele, cu picioare și tăblie, dar în alt fel, nu era. Firește, sacoul nu-l mai cuprindea, dar nevastă-sa îl despicase cu foarfeca la spate, de la poale până la guler, și acum arăta de nu se poate. Îl bărbieriseră, îl tunseseră, îi tăiaseră unghiile. Îl spălaseră. Nu mai avusese parte de un asemenea tratament din copilărie. Se simțea bine, Domnul Șuie. Parcă nu-i așa rea moartea, dacă ești viu și te dumirești cum stă treaba.
Doamna Șuie înghițise vreo patru distonocalme, cu tot atâtea păhărele de țuică, așa că râdea ca proasta. Femeile își dădeau coate, iar bărbații o priveau critic, deși de gândit gândeau altceva. Deh, bărbați. Cei doi copii, care nu le mai călcaseră pragul de mulți ani, veniseră și ei. Fata din Noua Zeealandă, băiatul din UK. "Lasă pandemia, mamă, cum să nu venim?" Vecinii se prezentaseră cu toții, în păr. La fel și subalternii. Pomana-i pomană, nu ratezi așa ceva. Dumnezeule, ce s-ar fi ridicat și el să bea o tescovină cu Măcănoaie. Ca pe vremuri, la ședințe. Să rumege o felie de salam de Sibiu, o măslină... Astea nu se mănâncă, se rumegă, până le piere gustul. Abia apoi înghiți dumicatul.
Domnul Șuie distingea tot ceea ce șușotea fiecare în parte. O plăcere. Unul nu spunea o vorbă de rău despre el. Nici măcar Răstopescu, cât era el de cârcotaș. Ba că aia, ba că aialaltă, ba că a dat, ba că a făcut, ba că a înțeles, ba că nu s-a ferit... Să tot asculți. Mai-mai să creadă că într-adevăr fusese un exemplu de bunătate și generozitate. Nici o exagerare. Răgălean, cel puțin, nu se mai oprea din laude. La un moment dat, o muscă se apropie de undeva, de sus, bâzâi puțin pe lângă nas și se strecură în cele din urmă în nara stângă. De simțit nu simțea nimic, Domnul Șuie, dar ideea că insecta pătrunsese în interiorul corpului lui îl scotea din minți. I se întunecă brusc vederea și începu să viseze că era viu.
Intenționa să intre într-un supermarket, pentru mici cumpărături, dar omul de la intrare nu-i dădea voie, pentru că, vezi Doamne, nu avea mască. Dar el chiar avea mască. Și o purta corect, nu sub nas. O pipăi, ca să se asigure încă o dată, și-i spuse din nou omului că e un tâmpit, nu vede că are mască? Omul de la intrare, care se dovedi a fi tocmai Răgălean, nu și nu, o ținea pe-a lui. Domnul Șuie răbdă ce răbdă, dar în cele din urmă înșfăcă stingătorul de incendiu de lângă ușă și îl izbi în cap pe Răgălean, care căzu numaidecât mort la pământ. O femeie grasă din apropiere scoase un țipăt atât de puternic și de înalt, încât sticlele și borcanele de pe rafturi începură a pocni în serie. Cioburile se împrăștiară în toate părțile, înfigându-se în trupurile cumpărătorilor, retezând artere și sfârtecând globi oculari. Conținutul se scurgea de pe rafturi pe podea. Oamenii nu se mai puteau ține pe picioare. Gravitația nu iartă pe nimeni. Speriat de dandanua în care intrase, Domnul Șuie strânse din pleoape. Se trezi din nou întins pe masa din sufragerie. Răstopescu tocmai povestea cum răposatul salvase un coleg aflat în primejdie de moarte. Altă viață.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu