Să salvăm planeta!

se trezi vorbind Scorioban Jerpelaciu. Așa, dintr-o dată, fără s-o fi gândit-o înainte. Câinele Spoială tresări în somn, stolul de vrăbii se risipi zburătăcind, pisica Mia rămase cu piciorul în aer, scaunul scârțâi din spătar, cerul se mohorî, iar vecinul Mituluță, care tăia via, căzu grămadă de pe scară și își fisură noada. Era primăvară, iar primăvara nu-i om să nu vrea să salveze planeta. Pământul. Cel care te-nghite în cele din urmă. Țărâna. Glodul. Puțin deasupra ta, mult de jur împrejur și destul dedesubt. Cum să nu vrei s-o salvezi, planeta, când într-un sfârșit te faci una cu ea?

- Planeta sunt eu! ripostă Oiuț din mărul de lângă drum. Acolo dormea în fiecare vineri, când se-ntorcea tac-su acasă duhnind a doagă, a telemea de oaie și a încă ceva, de nespus. Lunea și marțea dormea în dud, miercurea în păr, joia în piersic, sâmbăta în prun, pentru că avea ochii vineți din seara precedentă, iar duminica în cais. Până mai ieri, cînd se-ntorsese barza, marțea dormea în cuibul de pe stâlp.

- Da, eu sunt! continuă Oiuț. Șimțise el nevoia să-și întărească spusele. Pisica Mia se strecură sub șasiul Daciei, un roi de muște se înălță fâșneț, cocoșul își țuguie buzele, rugul de mure se aplecă sub fructele de napolitane, porcul se lăfăi în muștar, găleata zdrăngăni din fundul gol, cerul se limpezi, iar vecinul Mituluță își sudui nevasta care hohotea ținându-se cu mâinile de burdihan. Scorioban Jerpelaciu își scoase agenda și pixul de un leu și notă ceva, mustăcind. În gara din Mumbai, locomotiva cu abur își dădu duhul sufocată de mulțimea călătorilor care visau pește cu cartofi prăjiți. 

Dârele albe lăsate pe cer de un avion atraseră privirile. Câinele Spoială lătră a prost la sacul cu peturi de bere blondă, mierla hăpăi omida cu narghilea cu tot, șoarecii alcătuiră o piramidă fojgăitoare, uluca se aplecă într-o rână, norul care se credea furtună scutură câțiva stropi, iar vecinul Mituluță repezi un retevei de fag în țurloaiele nevestei. Scorioban Jerpelaciu se uită la ceas, apoi își hrăni părul cu produse naturiste trimise de un văr din Canada. Un copil sudanez mușcă pentru a zecea oară din măslina primită prin curierat.

- Dumnezeii ei de viață! șopti vecinul Mituluță. Nevastă-sa puse iute ciorba pe foc, câinele Spoială tuși cu subînțeles, cărțile din pod încetară a se mai citi una pe alta, gardul viu scuipă un refren de Hrușcă, premiile Nobel se acriră în pahare, primarul își tăie unghiile, iar mai multe limbi europene își trăiră ultimele cuvinte rostite. Privighetoarea lansă în noapte noua ei cerere: cip, cip ,cip, cip... Scorioban Jerpelaciu vărsă o lacrimă pentru sufletul lui Avram Iancu, își suflă nasul cu degetele și plecă la consultări. Primăvara nu-i om să nu vrea să salveze planeta.  

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.