Aceleași secături

îi ieșeau în drum de-o viață, zi de zi. Nu scăpa, orice-ar fi făcut. Cu nici un chip. Sub nici o formă. Se încrucișa cu ele pe stradă, le vedea la televizor, le întâlnea în magazine și restaurante, le auzea la radio, se împiedica de ele în instituții, le asculta la telefon. Chiar avea de-a face cu ele direct, Lătruș Boașă, prin natura meseriei. Cum-necum, în cele din urmă se obișnui cu omniprezența lor, dar nu renunță la speranța că lumea ar putea fi mai bună. Așa credea el, că lumea ar putea fi mai bună. Nu le dorea moartea, secăturilor, chiar dacă știa că de schimbat n-ai cum să le schimbi. Doamne ferește! Ar fi vrut doar să dispară toate, la un semn, la un pocnet de degete, la un clipit. Sau să se ducă să trăiască undeva, departe, în țara secăturilor. 

Lătruș Boașă avea o firmă de coborât colacul la WC, prosperă înainte de pandemie. De când cu restricțiile însă, afacerile mergeau din prost în mai prost, așa că petrecea mare parte din timp acasă. Nimic special, lucruri obișnuite, alea-alea. Așa se întâmplă și-n Ziua Internațională a Toleranței. Marți, adică. Se trezi, își pregăti micul dejun și se așeză pe canapea. Soția plecase la serviciu. Deschise televizorul și butonă telecomanda până găsi o emisiune de știri. Vorbea Spățel Lingurică-Ghiorț, președintele Partidului Scăpăricilor Anonimi. Așa scria pe manșeta din partea de jos a ecranului. Un fel de-a spune, vorbea. Mesteca o limbă de plastic, alandala, scuipa invective, promitea, se umfla-n piept... O secătură.

După o vreme, imaginea păru că se schimbă, pe manșetă apăru un alt nume, dar figura era tot a lui Spățel Lingurică-Ghiorț. Purta un alt sacou, ce-i drept, la fel de prost croit, și era acum purtător de cuvânt al Partidului Înlemnirea Neamului. Lătruș Boașă crezu că se înșeală, că nu vede el bine, că-l confundă, dar când numele de pe manșetă se schimbă din nou, iar de apărut apăru tot Spățel Lingurică-Ghiorț, ca secretar general al Partidului Mancurților Erecți, dumicatul de pâine cu zacustă i se opri în gât. Bău o gură de lapte, închise televizorul și se așeză în fața calculatorului. Un Sting ar fi mers uns, să-i mai limpezească gândurile. 

Youtube îi prezentă mai întâi o reclamă. Spățel Lingurică-Ghiorț, care îi oferea cheia succesului pe un site, alături de truse de linguri fără coadă, soluții pentru amăgit gândacii, spirulete pentru desfundat chiuveta și aparate de condiționat aerul. Mută în coș o bucată, plăti cu cardul și se culcă. Îl trezi soneria de la intrare. Sări buimac de pe canapea, deschise ușa și... ce să vezi? Spățel Lingurică-Ghiorț cu un colet. "Semnează mă aici", zise el cu fix aceeași voce ca la televizor. Lătruș Boașă semnă, luă coletul și închise ușa. Cheia succesului arăta ca o cheie obișnuită. O cheie ca toate cheile. Și, ca orice cheie, n-avea instrucțiuni de utilizare. Ce să deschizi cu ea?

Lătruș Boașă deschise sticla de gin tonic primită de Crăciun de la fini și o bău pe toată. Fără apă tonică. Apoi sună la apartamentul din față, la Domnul Dârjală. Îi deschise Spățel Lingurică-Ghiorț, doar în maieu și chiloți. Lătruș Boașă bâigui niște scuze, se întoarse în apartament, luă cheia succesului și o aruncă pe fereastră. Ieși din nou. Sună alături, la familia Străhaeț. Îi deschise Spățel Lingurică-Ghiorț. Peste umărul lui se ițea capul soției, un Spățel Lingurică-Ghiorț coafat ca Vivien Leigh în "Pe aripile vântului". Lătruș Boașă ceru un praf de copt, ca să se afle-n treabă. Spățel Lingurică-Ghiorț îi răspunse cu un citat din Cioran, continuă cu unul din Petre Țuțea, și încheie cu un pasaj din Dan Puric. Martirii neamului românesc. Pe Lătruș Boașă îl apucă durerea de cap. Simțea cum i se acumula o presiune sub frunte, care creștea și tot creștea. Când auzi primele versuri de Adrian Păunescu, capul îi explodă ca un tub de artificii, împroșcând în jur jerbe roșii, galbene și albastre.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.