Domnul Răgălie

nu s-a plictisit niciodată în viața lui. Nu se plictisește nici acum, izolat în garsoniera sa minusculă. A practicat distanțarea socială cu mult înainte să o impună covidul, prin ordonanțele autorităților. Dintotdeauna a practicat-o, fără să știe. Ca oricărui vizionar, meritele nu i-au fost recunoscute decât post factum. Nu știe asta și n-o va afla decât după dispariție. Nu l-a vizitat nimeni nicicând și nici în momentul de față nu-i trece nimeni pragul, doar că acum există un motiv ce poate fi recunoscut. Cei care nu-l vizitează invocă acest motiv în sinea lor și unul față de altul.

Domnul Răgălie nu citește cărți, nu ascultă muzică și nu se uită la filme. El lecturează cărți, audiază muzică și vizionează filme. Așa a fost învățat de mic copil de bunicii care l-au crescut. Ei erau învățători în satul Curuț din județul Teleorman, dar toată viața au visat că sunt oameni de cultură din capitală. La plecare spuneau "la revedere", ceea ce le-a atras antipatia localnicilor. Fiul lor, tatăl domnului Răgălie, a plecat să cumpere gumari de la cooperativă și nu s-a mai întors. Mama domnului Răgălie a murit înainte să-l nască. Sau invers.

Viitorul domn Răgălie a fost un copil cuminte, tăcut și ascultător. A ascultat timp de patru clase lecțiile predate de bunica sa. Apoi a ascultat timp de alte patru clase lecțiile predate de profesori la școala gimnazială din sat, la care director era un alt domn Răgălie, unchiul său. Liceul agricol din orășelul apropiat l-a absolvit pentru că nu a deranjat niciodată pe nimeni. Între timp bunicii au murit, așa că nu s-a mai întors în Curuț, ci s-a mutat la oraș, unde moștenise garsoniera unei mătuși pe nume Tamara. 

Domnul Răgălie a încercat mai multe meserii, succesiv și la întâmplare. În cele din urmă a ajuns controlor de calitate la un atelier de erori numistamice. Aici l-a surprins declararea pandemiei. Patronul, Gigeală Stronțiu, mai deține o fabrică de ligheane și orice altceva îi ordonă partidul să dețină, spre binele patriei. După două săptămâni, domnul Răgălie a fost dat afară. El ar spune, dacă ar avea cui, că angajatorul i-a desfăcut contractul de muncă din motive neimputabile lui. Gigeală Stronțiu dorea de mult să-l concedieze, dar nu găsea nici un motiv. Acum motivul i-a fost oferit pe tavă, odată cu niște comenzi de la stat, pe care domnul Răgălie nu trebuia să le controleze de calitate.

Domnul Răgălie stă acasă, lecturează cărți, audiază muzică și vizionează filme. Ca să-și mențină forma fizică, joacă din când în când un fel de copcică inventată de cosmonautul Gagarin. Mai întâi a stabilit o corespondență între culoarea cărților de joc și unele exerciții fizice dătătoare de vigoare și optimism. Cupa înseamnă fandări, pica abdomene, caroul genoflexiuni, iar trefla flotări. Numărul de exerciții de un anume fel este dat de valoarea cărții pe care o trage din pachet. După două jocuri a renunțat la cărțile mai mari de 9, iar după încă două, și la cele mai mari de 5. Fiecare joc îl stoarce de vlagă și îl deprimă. Cosmonauții nu ar trebui să dea sfaturi, pentru că ei nu sunt oameni obișnuiți, mai ales eroii Uniunii Sovietice.  

Pentru că era deprimat, domnul Răgălie a început să-și mestece limba. A tot mestecat-o, până când a înghițit-o. Dintr-o dată s-a simțit mai bine, împlinit și încrezător în viață și în viitor. Ca urmare a lecturat o carte de formare profesională, a audiat o muzică aproape clasică și a vizionat un film al noului val. Când a venit ora cinei, și-a mâncat urechea stângă. A continuat în acest fel vreme de două săptămâni, alternând perioadele de optimism cu cele de depresie. Într-un sfârșit și-a mâncat și gura, dispărând astfel cu totul. În garsonieră a rămas doar plictiseala.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.