Tanti Glafira

știa prea bine ce-i foamea. Cârtița care-ți roade măruntaiele până la boțul de mămăligă de mâine. Zece frați fuseseră. Când s-a măritat, mai trăiau șapte. Filofteia se zgâriase într-un cui din ulucă și murise de tetanus, dar ceilalți doi se stinseseră pe picioare. Nu oricine poate trăi cu un boț de mămăligă pe zi. Două părți mălai, o parte rumeguș. Acum se împiedica rar de amintirile astea. Dar spaimele se transmit cumva, prin sânge.

Băiatul a venit singur, fără nevastă și fără copii, și i-a adus 10 baxuri de făină și unul de hârtie igienică. A sfătuit-o să nu iasă nicăieri, că bântuie un virus și s-au dat legi. Ea cu legi de-astea nu s-a avut niciodată bine. Ar fi vrut să-i spună că n-are nevoie de  nimic. Că are mălai și carne la garniță și brânză și fasole și cartofi. Că butoiul de varză e pe jumătate plin. Că bătătura-i plină de găini. Doar îi dădea de fiecare dată la plecare ouă și brânză. Dar nu i-a spus. L-a lăsat să creadă că avea grijă de ea.

Fata a venit a doua zi și i-a adus alte baxuri de făină, săpunuri și spirt. Și ei ar fi vrut să-i spună ce nu-i spusese fratelui ei. Nu i-a spus nici ei. A tăiat la repezeală o găină, a jumulit-o cât a vorbit fata cu tată-său și i-a pus-o-n traistă, să-i facă o ciorbă lui Mitică. N-o să iasă, un' să iasă? Nici la portiță nu mai ieșea. Linei îi face anul ăsta de șapte ani, așa că la ce să iasă? Păticul a și putrezit, nici nu mai poți să șezi pe el. Jenică nici atâta. De-abia merge-n două bețe. Ea-i duce toate la nas, dar nu se plânge. Are grijă de el, că și el a avut grijă de ea la tinerețe.

A secat-o la suflet că n-a putut-o vizita pe Margareta de Florii, ca-n fiecare an. Dintre toți frații, numai ea mai trăia. Un fel de-a spune. Nici n-o mai recunoștea. Împlinise 84 de ani de Sfântul Vasile. Era la un azil, la București, că n-avea decât o fată, plecată în America de pe vremea comuniștilor. De fapt mai avea o soră, la Tecuci, dar pe scorpia aia n-o mai văzuse de pe vremea televizoarelor cu lămpi.

Cel mai mult și mai mult a durut-o însă că nu s-a mai putut duce la biserică. Nici măcar de Înviere. De Izvorul Tămăduirii însă, s-a trezit c-o arătare la poartă. Era A lu' Leftereață, primarele. L-a recunoscut după glasul pițigăiat. Altfel nici n-avea cum. Primarele purta o salopetă galbenă, cu glugă, botniță și ochelari de sudură. A chemat-o la poartă să-i dea o litră de spirt. Apoi a luat-o pe după umeri și l-a pus pe nepotu-său să le facă o poză. Peste noapte, Tanti Glafira a făcut fierbințeală. A visat-o pe Filofteia. Își sugea degetul zgâriat și plângea.

Când s-a trezit, Jenel dormea pe-un scăunel lângă ea. L-a lăsat să se odihnească. S-a îmbrăcat cu hainele bune și a plecat spre biserică, să se spovedească. Simțea nevoia. Visul nu fusese-a bună. Pe uliță, copiii fugeau țipând când o vedeau. Muierile-și făceau cruce. Când intră în biserică, preotul căzu în genunchi și începu să se roage.
 
- Glafiro, te-am îngropat acum zece zile, n-ai ce să mai cauți aici! șopti el după ce se liniști puțin.
- Winter is coming! se trezi Glafira că-i răspunde.
Plecă spre casă. Ulița era pustie. Nici țipenie. Jenel pusese de mămăligă, dar n-aprinsese focul.
- You know nothing, Jenele! se trezi din nou vorbind Glafira.

A doua zi, se gândi să se ducă din nou la biserică, să-i ceară iertare preotului. Ulița nu mai era pustie. Nichifor, care căzuse la Stalingrad, stătea de vorbă cu fata lui Gociu, pe care o călcase trenul în '74. Teofil, mort de cancer, sorbea dintr-o bere pe marginea șanțului. Alături de el dormea în iarbă Visarion, beat mort, dar cu siguranță viu. De altfel o zări și pe nevastă-sa. Venea după el, cu un retevei în mână. Călca apăsat.

Preotul nu s-a mai speriat când a dat cu ochii de ea.
- Glafiro, iartă-mi comportamentul, dar tu ai fost prima, îi spuse el puțin jenat. De atunci s-au tot perindat. A venit până și Pica lui Băgău, pe care am îngropat-o acum douăzeci de ani, când am preluat parohia.
- Apăi părinte, se vede treaba că va trebui să vă obișnuiți! Așa va fi de-aici încolo, la un loc morții și vii.

Acasă îl găsi pe Jenel uitându-se la televizor. Ar fi vrut să-l întrebe dacă-i viu sau mort, dar n-o făcu. Le ținea pe toate pentru ea. Prim-ministrul spunea ceva despre nu-știu ce relaxare a măsurilor și despre faptul că și cei peste 65 de ani vor putea ieși fără restricții.
- Am și ieșit, maică, am și ieșit! zise Tanti Glafira și începu să facă uscățele gustoase, cum numai ea știa să facă. Și poate că mai face și astăzi, dacă nu cumva i s-a terminat făina.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.