Lumina

se lua în fiecare seară şi se dădea doar o dată pe an, de Paşte. Aşa mergeau lucrurile în anii '80, când Spicel Fredoneaţă urma cursurile Facultăţii de Pompe şi Ghiventuri. Învăţa la pâlpâirea lumânării, dar nu se mira. Aflase de la Multpreaînzestratul scriitor Mihail Sadoveanu că Lumina vine de la Răsărit, iar de-acolo-i cale lungă. În plus, nu vine toată odată. Mai întâi pâlpâie. După ce a terminat studiile, Spicel Fredoneaţă a trecut prin şapte multinaţionale. Fiecare nou job i-a adus o creştere de salariu. Unii prieteni invidioşi se întrebau la ce bun, pentru că trudea de dimineaţa până seara, şase zile pe săptămână. Duminica lenevea, moţăia şi uita.

La 35 de ani,  avea o casă spaţioasă, cu etaj. Două sute zece metri pătraţi amprenta la sol. Curăţenia o întreţinea o cunoscută firmă de profil. O altă cunoscută firmă de profil îngrijea cei o mie de metri pătraţi de grădină englezească. Inteligentă din construcţie, casa îi oferea un confort de care nici nu ştia că avea nevoie. De altfel, Spicel Fredoneaţă nu ştiuse nicicând de ce anume avea nevoie. Fusese căsătorit trei ani, patru luni şi cinci zile cu o colegă decorativă. O cunoscuse la un training la Sovata. Acolo făcuse şi armata. Din punct de vedere legal, era încă însurat, însă locuia singur. Copii n-aveau. Deciseseră că nu era o lume potrivită pentru procreere.

La 42 de ani, Spicel Fredoneaţă îl găsi pe Dumnezeu. Era ascuns între paginile 13 şi 14 ale capitolului "Mătur poteca spre biserică" din volumul "Cine suntem, sau despre taina identității personale și comunitare trăită și exprimată în și prin persoana autorului". Îndeobşte oamenii care găsesc fără să caute sunt surprinşi. Spicel Fredoneaţă n-a fost, pentru că îşi epuizase surprinderea în chiloţii unei colege de grădiniţă pe nume Venezuela. La un alt capitol al volumului, "Lumină de om și de neam românesc", a descoperit naţionalismul. Arăta ca o cocardă strălucitoare şi se potrivea de minune cu costumul lui double-breasted cumpărat de la Bigotti şi cu pantofii loafer din piele maro.

Casa lui Spicel Fredoneaţă se afla iniţial în suburbii. Inteligentă fiind, după ce proprietarul l-a găsit pe Dumnezeu, s-a mutat lângă biserica Sfânta Treime. Avantajele unei case inteligente sunt incomensurabile. Spicel nu trebuia să parcurgă decât optzeci şi doi de metri ca să participe la slujbe. Şi-a ales un duhovnic, căruia i se destăinuia ori de câte ori avea ocazia. Naţionalismul şi-l consuma în intimitate, pentru că toţi colegii şi cunoscuţii lui erau nişte venetici.

Când preşedintele republicii decretă starea de urgenţă din cauza virusului, Spicel Fredoneaţă începu să lucreze de la domiciliu. Casa inteligentă îi făcea toate plăcerile pentru a-l convinge să n-o mai părăsească. În Săptămâna Patimilor, ministrul Aleodor Ciofleică anunţă că Lumina se va distribui, nu se va lua. Spicel Fredoneaţă cugetă adânc şi decise că în noaptea de Înviere va fi în biserică, indiferent de consecinţe. Canonul impus de Dumnezeu nu era şi pentru el.

În Lunea Mare îşi scuipă în palme şi începu să sape. Tunelul urma să-l ducă în pridvorul bisericii în noaptea de Înviere. "Voi reuşi sau voi muri încercând", cită el din clasici înainte de prima lovitură de târnăcop. După zece ore de trudă neîntreruptă, târnăcopul întâlni o suprafaţă dură. Suna a gol. Evident, Dumnezeu îl îndrumase spre tunelurile aflate sub Grădina Domnului. La prima intersecţie, alese stânga. La următoarea, dreapta. După aceea invers. Şi tot aşa.

După o vreme, se gândi că trecuse de biserică. Cale de întors nu mai avea. După încă o vreme, pierdu socoteala timpului. Întunericul nu-l speria, aşa cum nu-l speria nici lumina. Citise undeva că lumina nu-i decât o formă particulară a întunericului. Tocmai când îl părăsiră şi ultimele puteri, Dumnezeu îi scoase în cale un puţ vertical. Îi mulţumi şi urcă cele câteva trepte înfipte în perete. Ridică puţin chepengul. Zări tălpile goale ale unui om îngenuncheat. Omul făcea mătănii alături de mulţi alţii. Spicel Fredoneaţă împinse mai mult chepengul şi ieşi pe jumătate. În acea clipă auzi pe cineva strigând "Allahu Akbar!" şi o lumină orbitoare îl învălui. Murise deja când bubuitura exploziei răsună în moschee.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.