Ieremiță

e deșteptător de cartier de unsprezece ani, patru luni și trei zile. O meserie stresantă și istovitoare ca nici una alta. La fel de inutilă ca oricare alta. Nu-i lesne să identifici proști și să-i deștepți. Firește, nu-i caută cu lumânarea, clienți sunt destui, cum spune și numele cartierului. Berechet, adică. Din păcate, pe proștii evidenți îi numără pe degete. Și oricum, nu prea are ce le face. I-a ajutat doar să capete unele deprinderi. Să-și dea drumul la gură doar după ce creierul a procesat o vreme ce urma să spună, de pildă. Să-i urmeze pe cei mai puțin proști. Chiar pe deștepți, în ultimă instanță. Să scurteze timpul petrecut în fața televizorului. A calculatorului. Și tot așa.

Cu ceilalți, asimptomaticii, e semnificativ mai dificil. Disimularea le e a doua natură, iar inventivitatea lor n-are limite. Cu oarece efort, i-a dovedit și pe aceștia. În cele din urmă. Suprema provocare o constituiau însă proștii cultivați. Insidioși și convingători. Vicleni. Cei care folosesc referințe culturale pentru a-și susține afirmațiile inepte. Greu de dovedit. Periculoși.

Poate meseria de clopotar să fie mai istovitoare și mai stresantă. Și mai inutilă.

Ieremiță obținuse două doctorate la universități de renume din Occident. Publicase patru cărți și zeci de articole. Pusese chiar bazele unei noi ramuri a științelor sociale. I se decernaseră premii. Titluri. Odată ajuns în acest punct al carierei, primarul din orașul lui natal îi propusese postul de deșteptător de cartier. Bine plătit. Respectat. Studiul de teren îl tenta, așa că a acceptat. Îl bătea gândul să scrie un soi de îndrumar, "Prostia pe înțelesul tuturor".

În primii ani, lucrurile merseseră bine. Elaborase teste. Descoperise o metodă de a-i monitoriza prin rețelele de socializare pe cei vizați. Doar sistemul de evaluare îi dădea de furcă. Bâjbâia. Orice om face prostii, se știe. Până și cei inteligenți. Mai ales cei inteligenți. E în firea lucrurilor. Dar oare un om care face uneori prostii poate fi catalogat drept prost? Dacă într-o familie există un prost sau o proastă, soțul, respectiv soția pot fi considerați de asemenea proști? Dar copiii lor? Ești prost din naștere sau devii pe parcurs? Și tot așa.

Îndoielile lui Ieremiță creșteau cu fiecare zi. Problemele se înmulțeau. Se încâlcea treaba. Punctul critic îl atinse după nouă ani. În acea zi îi răsări în minte o întrebare la care nu credea că ar fi fost posibil să-și răspundă singur: Oare nu era și el prost? O revelație, vezi bine. Derulă în minte împrejurările în care fusese angajat. Cercetă, iscodi, analiză. Cugetă. Prima concluzie fu aceea că primarul îl manipulase. Inventase aceste posturi ca să se protejeze. El și ceilalți savanți de renume mondial angajați, câte unul pentru fiecare cartier, dădeau legitimitate actelor primarului și apropiaților lui.

Poate meseria de psiholog să fie mai istovitoare și mai stresantă. Și mai inutilă.

Se lăsase prostit atâta vreme? Se apucă de băut. Zdravăn. Vârtos. Nu reuși decât să alterneze stările în funcție de băutura turnată pe gât. Berea îi tulbura gândirea și îl făcea apatic. Îi scotea în cale numai proști. Tescovina în schimb îi destupa conexiunile din creier. Devenea optimist, iar proștii se răreau până aproape de extincție. Whiskyul era prea scump. Când și-l permitea, nu-i mai păsa de nimic. Și tot așa.

În preziua decretării stării de urgență, medicul îl anunță pe Ieremiță că ficatul îi e pe cale să capituleze. Se lăsă de băut. Regulile de circulație și de distanțare socială îl țintuiră în casă. Îi limitară posibilitățile de a-și exercita meseria. Rămâneau rețelele de socializare, nu-i vorbă. Își mută complet activitatea online. După o vreme constată însă că evaluările în noul mediu le contraziceau pe cele vechi. Cei catalogați drept proști în realitate păreau inteligenți online. Și invers. Și tot așa.

Între timp, ficatul lui Ieremiță se odihnea. Se distanțase social de el, cum îi plăcea să spună. Nu mai bea nici măcar un pahar de bere, darămite tărie. La început îi fu greu cu apa. Cum să bei un lichid cu care te speli? Grețos. Ca de obicei, un compromis rezolvă problema. Hotărî să alterneze modul de utilizare a apei pe zile. Marțea, joia și sâmbăta se spăla. Îndelung, așa cum recomandau autoritățile. Lunea, miercurea, vinerea și duminica bea apă.

Ieremiță se simțea tot mai bine, atât fizic, cât și psihic. Vorbise atât de mult în ultimii ani, încât pauza era bine-venită. Rețelele de socializare îi spulberară îndoielile. Termină de scris îndrumarul. Îi schimbă titlul din "Prostia pe înțelesul tuturor" în "Prostia pe înțelesul proștilor". De vreme ce cartea apăru pe cheltuiala lui, editura nu se opuse. Se vându un singur exemplar. Nu s-a aflat niciodată cine a fost cumpărătorul. Ieremiță ajunse la concluzia că avea mult mai mult de lucru decât crezuse la început.

Poate meseria de scriitor să fie mai istovitoare și mai stresantă. Și mai inutilă.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.