Pensia

e pentru păcălici, se știe. O știu și Domnul Răgălie și Nea Pițu și Domnul Dârjală și Maiorul Gicu Crăpan. Chiar și Brebuț și Brebuța o știu. Despre Domnul Ponci ce să mai spun. Dar cel mai bine o știe Ministrul Aleodor Ciofleică. Dacă dai colțul prea devreme, ai cotizat o viață de-a surda. Dumnezeii ei de pensie! N-o poți lăsa moștenire. N-o poți lua pe toată-odată. Mai nimic nu poți să faci cu ea, care va să zică. Doar să trăiești de pe-o zi pe alta. Nea Clică Flamboaiantul știe și el toate astea, numai că e încrezător ca un miel care nu crede în Paște. Bunicul Gigea murise la 104 ani înfulecând ardei iuți la un concurs pe care-l tot câștiga de două decenii. Unchiul Târlie ajunsese chiar la 110 și ar mai fi trăit ani buni dacă nu l-ar fi pocnit un soț gelos. Se spune că dacă ciocanul ar fi avut un kilogram și nu două, nu i-ar fi venit de hac.  

Nea Clică Flamboaiantul lustruia de 40 de ani capace la Strălucirea Prahova. De acolo-i venea și porecla. În luna mai, urma să împlinească 65 de ani. Vârsta de pensionare la bărbați. La femei nu, nici vorbă. Se pregătise din timp pentru trecere, căci o trecere era. Se îngrijise de acte, vorbise la Resurse Umane, pusese toate la punct la serviciu. Tot tacâmul. Numai că în februarie a apărut virusul, iar în martie s-a decretat starea de urgență. Meseria lui nu putea fi practicată de-acasă, așa că l-au trimis în șomaj tehnic. Se încâlceau lucrurile, vezi bine.

De ieșit din casă putea ieși, pentru că practic nu împlinise 65 de ani. Arăta însă de 70, așa că îl opreau polițiștii la fiecare colț de stradă. Chiar dacă se îmbrăca întotdeauna cu salopeta. Căra după el un sufertaș și declara că îi duce de mâncare maică-sii. Bătrâna avea o gospodărie frumoasă în Merfulești, la vreo 300 de kilometri. N-o văzuse de pe vremea când lua milioane la un salariu. Era însă prieten bun cu vorbele, așa că scăpă basma curată de fiecare dată. Ba chiar îi lăsă pe polițiști râzând la un banc porcos pe care-l știa de la un popă.

Într-o zi, Nea Clică Flamboaiantul făcu febră. S-a speriat, nu-i vorbă. A sunat la 112, au venit și l-au săltat. Testul a ieșit pozitiv. A urmat ancheta epidemiologică, firește. Când a ajuns la contactele avute, s-a gândit ce s-a gândit și i-a trecut pe listă pe nea Clipócea, pentru că trăgea într-una vânturi, pe Măfutel Enea, pentru că nu-l saluta niciodată, și pe Sidonel Zgronț, pentru că era o lichea. Le-a precizat și adresele. Lista era însă prea scurtă, așa că i-a adăugat pe Nae Ionescu, pe Smaranda Brăescu și pe Geo Bogza. Adrese necunoscute. S-a ales cu o amendă, pentru că nea Clipócea zăcea la pat de mai bine de două săptămâni.

După o lună, Nea Clică Flamboaiantul ieși bine-mersi din spital. Pe picioarele lui. Plecă la pas spre casă. În ciuda vremii frumoase, străzile erau aproape pustii. Își auzea bocancii scârțâind. Se așeză pe o bancă, să se odihnească. Să se bucure de soarele care strălucea inept. Stră-stră-strănepoatele păsărelelor lui Kurt Vonnegut spuneau cirip-cip. În traducere, cip-cirip. Umbrele copacilor se lungeau încet. Nu și umbra lui. Se ridică în picioare. Se uită în jur. Umbra nicăieri. "Să știi că ăștia mi-au furat umbra la spital", gândi el. Se mai învârti de câteva ori, până îl apucă amețeala. Își pierdu echilibrul. În cădere se lovi cu capul de o bordură nouă și strălucitoare. 

Când se trezi, zăcea într-un șezlong, la umbra unuia dintre cei doi copaci divi-divi aflați pe plaja Eagle din Aruba. Spre prânz, se duse să înoate printre peștișorii multicolori care împânzeau reciful Mas Bongo. Seara sorbi un cocktail la barul lui Charlie. Și tot așa. "Care va să zică mi-a ieșit decizia de pensionare", gândi Nea Clică Flamboaiantul. Aiurea. Decizia se poticnise într-o fundătură a sistemului. Mintea lui Nea Clică Flamboaiantul urma să se bucure de minunile Arubei încă 39 de ani, în vreme ce corpul lui se va degrada constant într-un scaun cu rotile, în azilul de la marginea orașului. Tehnic, decizia se scorojește pe undeva și acum.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.