Oiuț

devenea invizibil ori de câte ori o dorea. Instantaneu. Nu-i reușise de la bun început, firește. Încercase toată gama de metode aflată din cărți. Mișcase din urechi. Din nas. Se rotise în ambele sensuri. Se dăduse peste cap. Îmbrăcase toate hainele care aduceau cât de cât a pelerină. Probase pălării, căciuli, fesuri. Șepci. Rostise cuvinte magice complicate. Ziua sau la adăpostul întunericului. Fără rezultat. Până în noaptea în care își pusese pe deget un inel cu piatră mov, șterpelit din cutia cu bijuterii a mamei. Nu avea pe-atunci mai mult de cinci ani.

Înainte de culcare, Oiuț mâncase o înghețată. Ar mai fi vrut una, dar tatăl considerase că e de ajuns. Oiuț nu comentase și plecase în camera lui, dar gândul nu-i dădea pace. Somnul nu venea deloc. Ca să ajungă în bucătărie, trebuia să treacă prin dormitorul părinților. Își puse inelul pe deget, coborî din pat și deschise ușa. Inima îi bătea repede-repede, ca la iepuri. Părinții nu dormeau. Se jucau de-a cowboy-ii. Tata era calul. Oiuț ar fi vrut să-i spună că nu așa trebuia să se așeze, cu fața în sus, ci invers, în patru labe, dar înghețata era mai importantă. Traversă încăperea, apoi holul, se duse la frigider și alese două înghețate din multele rânduite în congelator. La întoarcere, părinții inversaseră rolurile, dar nici mama nu se așezase cum trebuie. Nu-l văzură nici de această dată. Inelul își făcuse treaba.

La grădiniță cântau aproape în fiecare zi, în cor. Lui Oiuț nu-i plăcea deloc. Mai ales că trebuia să și învețe versuri pe de rost. Se așeză pe ultimul rând, își puse inelul pe deget și se strecură afară din sală, pe ușa din spate. Alergă după trei pui tărcați de mâță, până când melodiile încetară. Se furișă înapoi în sală și-și scoase inelul. Doamna educatoare nu-l certă, ceea ce însemna că nu-l văzuse nici când plecase, nici când se întorsese.

De atunci, Oiuț purtă întotdeauna inelul la el. Avea grijă să-l transfere pe ascuns când își schimba hainele. Nu dezvălui nimănui secretul. Era isteț, așa că nu folosi în exces însușirea dobândită. În plus, avea grijă să apară întotdeauna la timp, astfel încât adulții să nu se îngrijoreze. O făcu de câteva ori când se duse la cumpărături cu părinții. Mama prefera anumite raioane, tata altele. Fiecare credea că Oiuț este cu celălalt. Oiuț în schimb se făcea nevăzut și se ducea la raionul de jucării. În concediu dispăruse o dată ore bune, timp în care mama se bronza la plajă, iar tata discuta la bar cu un prieten nou.

Toate au însă un sfârșit, iar Oiuț știa asta foarte bine. După vreo trei ani, lucrurile se schimbară radical în lumea din jurul lui. Dintr-o dată. Adulții păreau veșnic îngrijorați și evitau să se apropie unul de altul. Purtau măști. Unii și mănuși. Una-două se spălau pe mâini. Îndelung. Oiuț înțelese din discuții că era vorba de o boală de care trebuiau să se ferească. Nu se mai duse la școală. Părinții lucrau de acasă și nu ieșeau decât o dată pe săpătămână, la cumpărături. Ciudat, dar la început totul a fost minunat. Se jucau mult, râdeau, găteau împreună... Se uitau la desene animate. Onuț ar fi vrut să fie așa pentru vecie.

Dar odată cu trecerea timpului, izolarea în casă începu să-și piardă farmecul. Părinții nu mai aveau nici timp, nici chef să se joace. Nu mai râdeau. Nu mai glumeau. Stătea fiecare în fața leptopului său. Oiuț primea tot mai multe teme. Într-o seară, părinții începură să se certe în bucătărie. Lui Oiuț nu-i plăcu. Tonalitatea vocilor creștea. Fețele se schimonoseau. Când nu mai suportă, dădu drumul paharului cu lapte pe care îl ținea în mână. "Să distrugi lucrurile când le-oi cumpăra tu!", îl repezi nervos tata. Până atunci, Oiuț crezuse că toate lucrurile erau ale familiei, adică și ale lui. Se pare că nu era așa. El era mic și n-avea nimic. Decât inelul. Îl puse pe deget și se făcu nevăzut. Părinții continuară să se certe. Ca și cum Oiuț n-ar fi fost de față. Era invizibil, într-adevăr, dar de auzit auzea.

A doua zi, începu să caute o metodă de a se face mare mai repede. Să ajungă adult, să locuiască în casa lui, să aibă lucrurile lui. Să spargă oricâte pahare avea chef, când avea chef. Să facă ce vrea, fără ajutorul invizibilității. Pândi până când mama se duse la baie și puse inelul înapoi, în cutia de bijuterii.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.