Meșterul Năstrăpescu

iubea vrăbiile din toată inima. Ca pe proprii copii. N-avea copii, dar așa i-ar fi iubit, dacă ar fi avut. Nici câine n-avea. Nici pisică. Nici hamsteri, nici pești, nimic. Nevastă avusese, dar nu mai avea. O chema Canuța. Se semna cu tz: Canutza. Vecinii răutăcioși înlocuiau n-ul cu p când îi rosteau numele, dar niciodată când era ea de față. De el nu se fereau, veți afla mai târziu de ce. Avusese și o căscioară la țară, dar nici pe-aia n-o mai avea. Veți afla tot mai târziu de ce. Avea în schimb răbdare. Multă răbdare.

Meșterul Năstrăpescu obișnuia să urmărească ore întregi vrăbiile, de pe terasa din spatele casei, pe care o ridicase cu mâinile lui. Își umplea o halbă cu bere și se tot zgâia la păsări. Nu se clintea. Doar din când în când întindea încetișor mâna după halbă. Bea cu grijă, să nu facă zgomot. Să nu le sperie. Le punea mereu grăunțe într-o strachină de Corund. Apă într-un castronel din porțelan vitrificat. Iar vrăbiile veneau.

De fiecare dată urmau același tipic. Micul stol se așeza la câțiva metri de vase. Ciripeau de zor, se agitau, vrăbiile. Studiau terenul. Dacă nu se întrevedea nici un pericol, una dintre ele se apropia și ciugulea precaută. Abia după aceea o urmau și celelalte. Îi aduceau aminte de metoda lui de la muncă. Observa câteva zile materialele nou sosite. Dacă rămâneau în același loc și nu se interesa nimeni de ele, le muta în vreun colț mai ferit al spațiului de depozitare. Le lăsa acolo două săptămâni. Dacă întreba cineva, le scotea la iveală. Dacă nu, fie le ducea acasă, fie le vindea la jumătate de preț.  
    
Trebuie spus că Meșterul Năstrăpescu avea un mare avantaj: nu se remarca prin nimic. Avea o figură comună, greu de reținut. Se mișca discret. În rarele cazuri în care vorbea, debita numai banalități. Nici măcar plictisitoare. Pur și simplu nu le băgai în seamă. Cum nu bagi în seamă un zgomot de fond. Ciripitul vrăbiilor. Deseori, colegii de muncă nici nu știau să spună dacă-l văzuseră la serviciu sau nu. Rămăsese un mister cum ajunsese maistru. Probabil că absolvise școala fără să știe cineva că trecuse pe-acolo.

Cvasiinvizibilitatea îi crea însă și probleme. Se cam loveau oamenii pe stradă de el. Cum se întâmplase de mai multe ori să nu-l observe vreun șofer, prefera să aștepte la zebră să mai vină cineva, decât să traverseze strada singur. Apoi, câte auzea despre el și despre fosta lui soție, numai el știa. Oamenii nu i-ar fi luat în derâdere dacă i-ar fi sesizat prezența. Și tot așa.

Când se începu construcția unui bloc vis-a-vis de locuința lui, Meșterul Năstrăpescu se puse pe treabă. Aplică sistemul de dispariție a materialelor în etape. Doar că muta materialele de trei-patru ori, nu o singură dată. Din precauție. Așa reuși să-și ridice căscioara de la țară. Nimic pretențios. Micuță, cochetă, aproape independentă energetic. După ce l-a părăsit Canuța, a vândut-o. A mai cumpărat un petec de pământ în spatele casei de la oraș și și-a meșterit o terasă.

Când intră în șomaj tehnic, aproape că se mută pe acea terasă. Doar că nu dormea acolo. După o săptămână, își agăță un hamac între doi stâlpi. Nu era un zvelt, Meșterul Năstrăpescu. Avea o sută douăzeci de kilograme. Căzu pe spate și-și prinse mâna dreaptă sub el. Oasele au cedat. Poate și altele. La spital s-a dus singur, n-a vrut să cheme salvarea. A așteptat zece ore pe holul de la urgențe. Nu l-a băgat nimeni în seamă, vezi bine. A făcut febră. I s-a întărit abdomenul. A murit acolo, pe hol, ignorat de toți.

L-a găsit femeia de serviciu. Era mai rece decât cadrul de inox al canapelei, pe care îl strîngea în pumn. La înmormântare n-a venit nimeni. Groparii au muncit de două ori, pentru că prima dată au uitat să coboare sicriul în groapă. Pe cruce e trecut un alt nume, iar în loc de ani, apare numărul casei. Vrăbiile continuă să vină la vechiul loc. Găsesc în fiecare zi strachina și castronelul pline. Nu mai sunt însă suspicioase. Nu se mai tem de Meșterul Năstrăpescu. Ba chiar uneori se așează pe marginea halbei și îi beau din bere. Cu grijă, să nu-l deranjeze.

* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.