privea în adâncul castronului de supă de mai bine de două ore. O vântură din nou cu lingura. Cine n-a vânturat supa cu lingura, n-a trăit. Firele de fidea se prelinseră înapoi în castron. Ca niște viermi. Parcă și avea fiecare propria voință. Roșul zemii nu era cel al sângelui, dar asta-i sugera lui Ciumpel Fleoarță. Nu contează ce vezi, contează ce impresie îți lasă ceea ce vezi. Cineva ciocăni în calorifer. "Hai sictir! Hai sictir!", cârăi coțofana Niculina. Liftul urcă, se opri la etajul de deasupra, apoi coborî imediat. După câteva minute, o auzi pe Goguța Străhaeț alergând prin casă. Duduia tavanul. Se făcu liniște. O prinsese Gâlmuț în cele din urmă. N-ai unde să scapi în apartamentele astea.
Supa de roșii e bună și după ce se răcește. Lui Ciumpel Fleoarță chiar îi plăcea mai mult așa, rece. Când n-ai serviciu, n-ai nevastă, n-ai copii, nu trebuie să plătești întreținerea și nu duci dorul oamenilor, un castron de supă poate fi un subiect. Poate fi, dar este? Ciumpel Fleoarță spuse cu voce tare: "Poate fi, dar este?". În acel moment porni radioul. Era ora 8, așadar. Află că jurnaliștii se tem de război. Că pandemia, iată, își face de cap. Apoi sportisme. "Hai sictir! Hai sictir!", cârâi coțofana Niculina. Ciumpel Fleoarță se ridică de pe scaun, își turnă o țuică și o dădu peste cap imediat. Umplu din nou paharul. "Dacă vreau să beau, beau!" zise Ciumpel Fleoarță cu voce tare. Ploaia bătea cu degetele în glaful de tablă.
Ciumpel Fleoarță se așeză din nou la masă. Vântură iarăși supa cu lingura. "Mâncarea-i fudulie!", obișnuia să spună bunicul din partea mamei. Începu să plângă un copil. Cineva bătea cuie într-o scândură. La radio începu o piesă de teatru. "Dar ce-am putea face la vârsta noastră cu bălegar?", zise Mariana Mihuț. Picioarele scaunului cedară și Ciumpel Fleoarță se trezi pe podea. "Hai sictir! Hai sictir!", cârâi coțofana Niculina. Fără supă, așadar, fără. Ciumpel Fleoarță se gândi că nu el alegea ce va ține minte din toată poveastea asta, apoi își mai turnă o țuică. "Lua-o-ar dracu'! Lua-o-ar dracu'!", cârâi coțofana Niculina.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu