îi provoca Domnului Ponci extazul de care avea nevoie. La becul aprins, se-nțelege. Se zgâia la el cât era noaptea de lungă și ziua de scurtă și saliva. Nu-l mai stinsese de șase luni. Era un bec de 500 de wați, cu incandescență. Cu dulie E40. Amanetase tot ce-avea ca să-l țină aprins, așa că stătea pe podea, doar în chiloți, în garsoniera complet goală, și se zgâia. Nimeni nu știa ce gândea domnul Ponci în acele momente. Nici măcar Câinele Caragață, care se tot învârtea în jurul lui pe o orbită eliptică, având apoapsisul la ușă și periapsisul la fereastră. Vezi bine, poziția Domnului Ponci nu era în centrul camerei, ca să nu-l doară gâtul când se zgâia. La fereastră se strânseseră doi guguștiuci, trei vrăbii și un pițigoi. O vreme li se alăturase și coțofana Veronica, dar plecase repede, pentru că o așteptau în cuib puii, să aducă de-ale ciocului.
Vineri, pe la patru și-un sfert, becul se stinse. Domnul Ponci se ridică în picioare, își întinse oasele, zise "Hai!" și se îndreptă spre ușă. Câinele Caragață își încetă mișcarea de revoluție și îl urmă fără să crâcnească. Guguștiucii, vrăbiile și pițigoiul zburătăciră. Camera începu să se răcească și praful să se așeze. Undeva, la granița Ucrainei, soldatul Rakunin strivi capul unei muște cu un scuipat bine țintit. Limbache Clănțan-Pitești se foi puțin și scăpă o bășina-porcului în groapa lui din asfalt. Astronautul Bill Kieslowski îl bătu la țintar pe Novak Djokovici, care se plictisea într-un hotel de carantină. Formel Țușcă visă urât și udă așternutul.
Casa de amanet de lângă "Doi netoți" primește orice. Sau mai degrabă nu refuză nimic. N-are probleme cu spațiul, pentru că își adaptează dimensiunile la nevoi. Ordinea nu lipsește însă. În dreapta sunt frigiderele cu întârziere, așezate în ordinea stabilită de CFR. Pe raftul de deasupra zac câteva țărișoare, cam prăfuite, dificil de răscumpărat. Urmează servicii de ceai, iubiri epuizate, cărți de tarot, empatii refuzate, ultima țigară a lui Morrison, televizoare făcute sul și alte alea. În stânga vezi cutii cu bolșevici, ceasuri fără limbi, fotografii devoalate, revoluția română, cu autograful lui Iliescu și alte alea. În spate, tot mai în spate pe măsură ce casa de amanet își caută dimensiunile, o luminiță, hărți din perioada interbelică, simțul ridicolului și sângele vărsat. Se zăresc uneori doi saci de cultură sparți, din care curge pornografie. De tavan atârnă pendulul lui Foucault, lustra Vertigo, briciul lui Occam, cadavrul lui Mussolini, firește, cu capul în jos, un păianjen din familia Linithian, misiunea Soiuz 40, un dragon crud-uscat, pisica lui Schrodinger și mulți-mulți muci uscați de la diverse personalități.
- Cât vrei pe el? întrebă patronul casei de amanet, continuând să lustruiască.
- Ce să zic? răspunse Domnul Ponci. Factura de curent pe șase luni.
Patronul casei de amanet îl înhăță pe Câinele Caragață, îi scărmănă blana, îl privi sub coadă, apoi îl întoarse pe dos. N-avea nimic în stomac, Câinele Caragață. Avea în schimb o boală digestivă și un cancer la colon.
- O lună, pentru că ne cunoaștem! stabili patronul casei de amanet.
- Două, ca să înțeleg și eu ceva! ripostă imediat Domnul Ponci.
- Atât? Altceva mai ai?
- Garsoniera!
- Factura pe trei luni!
Când ajunse acasă, becul ardea. Domnul Ponci se ghemui într-un colț și visă că avea bani să-l ia înapoi pe Câinele Caragață. Despre bec, nimic de zis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu