visă în sâmbăta de după Bobotează că Fiță Custui nu-l lăsa să citească proza scrisă cu o seară înainte. Îl tot întrerupea cu întrebări fără noimă. Dacă ar fi fost numai ei doi, treacă-meargă, dar erau de față o mulțime de oameni. Pe câțiva îi știa. Pe Márquez, pe Bellow, pe Canetti, pe Saramago, poate încă vreo doi-trei. Ceilalți însă îi erau necunoscuți. Parcă-parcă îl mai zărise undeva în spate și pe Beckett, împărțind același scaun cu Gârlan Budăneț, care molfăia o caramea, nesimțitul. Se vedea pe fețele lor că ar fi vrut să plece, gata cu așteptarea, dar parcă nu îndrăzneau să se ridice.
Știc Agherțoaiei răbdă ce răbdă întreruperile, dar când ajunse să se bâlbâie de nervi, scoase de la brâu un satâr și-i reteză capul lui Fiță Custui. Apăi cum, dară. Îl hăcui o vreme, apoi îl mărunți cu un cuțit de bucătărie, apărut de nicăieri. Adică îl tăie în bucăți mici, așa, ca pentru o tocăniță. Sângele țâșnea în toate părțile, apoi băltea pe scenă, iar în cele din urmă se scurgea în șiroaie în sală. Puțeau mațele, ceva de speriat. Nu interveni nimeni. Îl priveau toți în liniște, de parcă ar fi continuat să citească. Agigea Dodoașă trăgea pe ascuns câte-o dușcă dintr-o sticlă ascunsă sub parpalac. Nea Panagache îl tot înghioldea cu cotul pe Marquez. "Uite, mă, uite! Vezi?" Măfutel Enea o pipăia peste tot pe Tumultina Spârc, care îi băgase limba pe gât lui Bellow. Domnul Răgălie voma discret în poala lui Canetti. În rest, liniștiți, oamenii. Mai puțin Răgălean, care-și sufla nasul cu degetele, pe culoarul dintre scaune.
După ce-l făcu bucățele pe Fiță Custui, lui Știc Agherțoaiei îi păru rău și se gândi să-l coasă la loc. Îi trecuseră nervii, vezi bine. Nu-i mai importantă lectura decât viața unui om. Ac și ață avea întotdeauna la el. Obicei din armată. Înainte să se apuce de treabă, Știc Agherțoaiei aruncă o privire în sală. Márquez își nota ceva de zor într-un carnețel. Bellow reușise să scape de Tumultina Spârc și își freca buzele cu dosul palmei. Canetti încălecase scaunele și încerca să ajungă la Saramango, numai că n-avea loc de Joyce, care-și întinsese frazele de-a curmezișul. Răgălean își ștergea degetele de pantaloni. Beckett dădu a lehamite din mână și ieși din sală. Domnul Răgălie plimba pârșul lui Pirandello printre rânduri. Mulțumit, Știc Agherțoaiei puse de-o parte urechile lui Fiță Custui, ca să-i facă nevastă-sa o piftie, apoi începu să-l coasă. Cum termină, se și trezi.
Fiță Custui se trezi în același timp. Nu dormise bine deloc. Îl dureau oasele și parcă-l încerca un reflux gastric. Coborî din pat și se duse la baie. În timp ce urina în chiuvetă aruncă o privire oglinzii. Urechile dispăruseră fără urmă. Pipăi cu mâna liberă marginea canalului auditiv. Nu simți nici o cicatrice, nimic. "Futu-le muma-n cur de nesătui!" mormăi el, apoi dădu drumul elasticului de la pantalonii de pijama. "Avea dreptate mama! Doi, nu mai mulți. Altfel îți mănâncă ăștia și urechile!". Căscă zgomotos și se întoarse în pat. Nu-i strică lui duminica un fleac.
* Această proză este un link din hipertextul Razna pe ouate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu